Viena

palatul-schonbrunn-austria-22Viena m-a întâmpinat rece – ca o bere bună – obligându-mă să-mi trag capul între umeri și să privesc cerul plin cu nori plumburii. Ciudat e că nici n-a plouat și nici n-a bătut vântul! Cu capul fără gât înfiletat în trup am luat un tren spre oraș, admirând panorama caselor ermetic aliniate, a câmpurilor perfect drepte și a șoselelor însoțite de copaci așezați cu grija unei pensete pe-o parte și pe alta. Sincer, nu am remarcat nicio anomalie care să contrazică armonia deplină a peisajului care doar se ițea din avion, ca o imensă căptușeală Burberry.

Odată coborât în gară am luat-o la pas pe străzile pietruite, învârtindu-mi capul fără de gât spre toate clădirile care nu lăsau loc niciunui spațiu liber, de parcă îmi prezentau mie onorul, ca primul dintre ultimii veniți prin vechea capitală imperială. Ca de obicei, am bătut totul pe jos, mimând că pot să bat și eu pe cineva. Orașul era extrem de liniștit și din când în când liniștea ce venea probabil de pe vremea pacienților lui Freud era spartă de zgomotul așezat al vechilor tramvaie cu scaune de lemn natur.

De altfel totul este așezat în acest oraș, inclusiv noile populații conlocuitoare – și sunt multe -, locul croaților, cehilor, polonezilor, ungurilor, de la începutul secolului XX, fiind luat de levantinii cei fără de număr. Dar, bineînțeles că și noii supuși orientali sunt și ei la fel de liniștiți ca și foștii, ceea ce nu înseamnă că ceea ce s-a întâmplat atunci nu se poate întâmpla și acum.

Tot ce e flancat de Ringstrasse seamănă cu recuzita completă a unui criminalist de acum o sută de ani, clădirile, străzile, băncile și până și copacii sunt exemple încă vii ale gloriei de odinioară a imperiului de răsărit (sic!). Notă aproape discordantă face Mariahilfer Strasse care se împlântă ca o săgeată în inima regală a Vienei, ca și cum cineva, de la Schonbrunn, cu un arc, ar fi vrut să stabilească locul în care să se ridice Catedrala Sf. Ștefan.

Fiecare pas prin Palatul Schonbrunn mi-a adus aminte într-un mod glorios de Mozart, până, hăt, pe dealul Gloriette, având viu în minte capodopera cinematografică Amadeus, de acum aproape 30 de ani. Dincolo de porțile fostei reședințe imperiale începe bulevardul săgeată ce te conduce în linie aproape dreaptă – dacă n-ar șerpui precum linia politică a oricărui partid care se respectă – în epicentrul lumii germanice răsăritene, pe o parte și alta înșirându-se astăzi tot ce are capitalismul mai semeț, magazinele diverselor brand-uri internaționale.

Ajuns într-un târziu la catedrală amintită, am ascultat o vioară ce exersa pentru Crăciun, sunetele ei intrând într-o armonie deplină cu nesfârșirea gotică a trecutului habsburgic. M-am așezat pe un scaun și mi-am extras capul din trup, permițând gâtului să-mi înalțe privirea dincolo de capetele ilustre ale vizitatorilor anonimi, ca și cum aș fi fost încotoșmănat într-o călduroasă căptușeală Burberry…

Anunțuri

Un gând despre “Viena

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s