Pentru că-mi place şi ştiu că mi se potriveşte, ceea ce scriu fiind o completare a personalității mele şi nu o formă de manifestare a alter ego-ului meu. Cine mă cunoaşte, nu e surprins de ceea ce scriu. O fac pentru că simt că am ceva de spus şi nu pentru a fi aprobat de ceilalți – adică să fiu pe aceeaşi lungime de undă cu cei ce mă citesc. O fac pentru cä träim într-o lume în care ipocriţii, impostorii şi cozile de topor sunt acolo unde trebuie şi asta e al dracului de bine.
Tot felul de persoane mă întreabă dacă nu mă interesează să fac bani cu acest blog. Inițial era deranjat de acest lucru deoarece eu nu pun semnul egal între scris şi bani. După un timp mi-am dat seama că pentru mulți dintre noi orice formă de interacțiune cu lumea reprezintă tot atâtea ocazii de a obţine un oarece beneficiu material. Ştiu că e greu de crezut dar nu mă interesează să pup pe alții în cur pentru a reuşi în viață. Dacă m-ar fi interesat să ajung în înalta societate, aş fi fost preş de şters pe jos al celor mari acum 20 de ani. În acest moment e prea târziu, iar coloana mea e prea şubredă ca să mai suporte cunoscutele flexări în fața celor ajunşi. Deci un concurent în minus pe lista lungă a pupincuriştilor.
Scriu ceea ce scriu deoarece nu caut recunoaşterea din partea celor mulți care nici nu ştiu pe ce lume trăiesc. Un like, un simplu comentariu al unei persoane care ştie despre ce scriu, care îşi foloseşte inteligența dincolo de interesele personale meschine, valorează mai mult decât cohortele de cititori ale site-urilor de scandal care ar vorbi de mine. Confundăm prea ades cantitatea cu calitatea şi popularitatea cu valoarea ca să-mi doresc ceea nu mă interesează. În rest, mă bucur că suntem diferiți, deşi unora nu le prea place. 🙂
Inspirație din plin și spor la scris! Dacă o cere sufletul, de ce să nu-l împliniți?