Monarhia salvează România!

Am auzit că a murit soția fostului rege Mihai. Dumnezeu să o odihnească! Cam asta ar fi trebuit să fie toată știrea. Nu înțeleg de ce se organizează funeralii naționale, nu înțeleg de ce se decretează o zi de doliu național, în condițiile în care soția fostului rege Mihai nu a fost nicio zi regina României. Din câte îmi aduc eu aminte, s-au căsătorit după ce Mihai a abdicat. Și prin urmare, cum putem numi noi o femeie regină dacă n-a condus nicio țară, nicio măcar o zi?

Toată tevatura asta cu pseudo-monarhia noastră mă pune pe gânduri. Eu știam că România e republică. Oare se pune la cale, tiptil, tiptil, vreo reînscăunare de monarh în țara noastră? Nu înțeleg de ce atâta frăsuială națională pentru ceva ce nu are niciun viitor, nici la noi și nici aiurea. Se vorbește despre fosta nevastă a lui Mihai ca despre o eroină, deși, în realitate doamna în cauză a stat o viață la Versoix, în Elveția și s-a apucat de învățat româna după Revoluția din Decembrie. Pentru așa trebușoară lingvistică ar trebui să-i mulțumim lui Mihai, care a simțit vânt de monarhie prin conturile sale bancare.

Mă uit cu surprindere la orice interviu cu fostul rege Mihai sau cu orice reprezentant al familie sale și nu pot să nu remarc ce cult al personalității se construiește în jurul său. Pentru ce merite? Pentru ce realizări? Doar pentru că cel ce ar fi trebuit să-i fie străbunic – și nu i-a fost – a fost primul Rege al României? Oare când vom înțelege că România a devenit monarhie doar pentru că în fruntea ei cei mai mari boieri și-au dat seama că unirea Moldovei cu Țara Românească nu se poate salva decât punând un străin în fruntea țării? Oare când vom înțelege că primul rege nu a fost decât un gaj ca nimeni să nu distrugă tânărul stat român? Acei boieri pot fi socotiți adevărați eroi naționali și nu pribegii nemți, din familii scăpătate.

Oamenii ăștia au venit la noi, în 1866, cu o valijoară în mână și s-au procopsit, în cei 81 de ani de monarhie, cu cele mai mari bogății ale acestei țări, pe care acum, după Revoluție, le cer cu tupeu înapoi. Dacă tot facem restitutio in integrum, de ce nu restituim tot ce era al românilor, așa cum se prezentau treburile înainte de descălecatul de pe vas al lui Carol I? În fine, asistăm la o altă isterie națională. Nu ne rămâne decât să ne pregătim de pe acum de jelaniile pe care le vor provoca, la un moment dat, decesul primului rege și al primului împărat al țiganilor. Sunt curios, lor ce le vom restitui?

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s