Înalta societate

my-fair-lady-audrey-hepburnÎntotdeauna mi-am dorit să intru în contact cu înalta societate și asta cam de când eram foarte mic și am văzut la TV My Fair Lady. Așa cum eram atunci sunt și acum, cu mica deosebire că acum pot purta costume și știm și noi ce farmec aparte produce un costum care cade bine. Prin urmare, mi-am tot bătut capul cum să pot intra în înalta societate, de la noi, firește.

Visul se desfășura cu intermitență și asta din cauza incompatibilităților mele, și asta tot firește. Eu nu aveam bani nici atunci când am văzut filmul sus menționat și nici acum. Măcar acum pot înțelege mai bine despre ce e vorba. Și cu toate acestea am avut ocazia de mai multe ori să-mi port costumul asezonat cu o cravată și să intru mai de pe la margine în ceea ce numim înalta societate românească.

Cum prin înalta societate înțelegi aproape instantaneu tot ce are sânge albastru, nu mi-am făcut mari speranțe că societatea noastră e prea înaltă, ba din potrivă, după ce am stat de vorbă cu câteva personaje, ce-și purtau hainele ca pe cel mai de preț bun al lor, mi-am dat seama că mai degrabă am putea-o numi joasa societate.

Privind fiecare bărbat sau femeie ce se perinda pe acolo, am încercat măcar să sesizez câteva din calitățile ce defineau odată ceea ce s-ar putea numi un strat subțire de oameni care nu se remarcă doar prin obârșie și avere, ci și prin educație. Ca urmare, așteptările mele s-au dovedit a fi un pic prea savante, deoarece ceea ce numim noi azi înalta societate nu e în realitate decât un grup de exhibiționiști fără complexe, care ar face orice pentru un dram de popularitate nesărată.

De fiecare dată m-am întors din aceste expediții precum vagabondul lui Chaplin, convins fiind că n-am ce face cu costumul meu, nici acolo și nici în altă parte. Și asta nu pentru că nu mi-ar fi căzut bine costumul, ci pentru că dacă i-ai fi dezbrăcat de haine, și-ai fi dat seama că ai de-a face cu o societate de oameni invizibili. Așa că eu nu-mi mai port costumul și asta pentru că mi-e teamă să n-am și eu  nimic pe sub sacou.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s