Despre râs

11e444c90c13651ba8179a6864e76327Am trecut azi, din întâmplare, pe lângă o mămică – absolut din întâmplare. Din punct de vede corporatistic, adică al departamentului Cadre – mai nou, Resurse Umane – această femeie începea să aibă ceva experiență în noua ei poziție, de mămică. Băiețelul să fi avut vreo 4 sau 5 ani. Iar mama, zău, dacă mima entuziasmul poziției! Ba din contra! Se manifesta ca la ședințe – mai nou, meetinguri -, dar pe bune. Era trup și suflet o mamă așa cum scrie la carte. Dar, dintr-o dată, fără ca eu să fiu pregătit, mama cu middle level experience a strănutat. Pe loc copilul dumneaei s-a prăvălit într-un râs fără de sfârșit, așa cum se aude apa la Cascada Victoria, adică fără de ecou.

Stând eu așa, în prostia mea primară, mi-am adus aminte cât de valoros e râsul de copil, cât de original, cât de sincer și cât de plin de sentimente este! N-ai să auzi râs de conveniență, așa cum fac adulții când se întâlnesc cu cineva de mult nemaiîntâlnit sau atunci când șeful face o glumă și toți dau pe-afară de atâtea hăhăituri pe metru pătrat. Copilul, această ființă superbă, nici n-ai crede că se va transforma în puțini ani în tonomatul sentimentelor cerute de către morala publică.

Sau n-ai să auzi niciodată la un copil, de vârsta deja pomenită, că va râde cu răutate, așa cum facem noi, adulții, când auzim ce-a pățit cutare sau cutare. Cum râsul răutăcios nu poate fi exhibiționat, râdem de ne sar bojocii în surdină, în pernă sau cu capul în apă, că tare ne mai place și ne mai alină propriile frustrări eșecurile altora.

Că de aia și spuneam, ce bine e să fii copil, să descrețești frunțile celor care deja s-au învechit în rele, adică în ipocrizii mărunte, căci așa ne cere morala publică. Și cât n-aș da să fiu și eu măcar din an în Paște înconjurat de oameni care râd atunci când e de râs, plâng când e rost de plâns sau să tacă atunci când clipa îți cere să-ți ții pliscul. Căci așa de bine m-am simțit în compania acestui copil de 4 sau 5 ani, încât și acum mă gândesc ce ochi fac cei ce mă-nconjoară pentru că râd doar când e rost de râs, mă-ncrunt atunci când ceva mă doare și tac atunci când eu nu mai am nimic de spus. E frumos să fii om… mic! Atât…

Anunțuri

3 gânduri despre “Despre râs

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s