Despre pupici mici

Tolsto

Când vine vorba de pupici eu stau deoparte. Nu mă dau în vânt după atingeri umede pe piele. Știu că imediat sunt băgat în oala aroganților. Că de ce nu pup și eu? Că de ce nu las și pe alții să mă pupe? Păi de unde atâtea pupături, oameni buni? Și ce faptă mare ați/am săvârșit să meritați/merit un pupic? Și până la urma urmei pupicul ăsta e ceva foarte intim. Și de când intimitatea e în ochii tuturor? Eu înțeleg că a venit vremea reality-show-urilor false, dar nici chiar așa, să ajung să-mi țugui buzele în toate direcțiile.

Oare atenția, respectul și poate chiar admirația, nu sunt suficiente pentru ca o persoană cu care nu mă trag de șireturi să nu considere lipsa pupiceilor un atentat la farmecul ei discret? Sau poate că mai toți suntem kinestezici când vine vorba de pupici și vrem să ne manifestăm sentimentele…

Vezi articol original 226 de cuvinte mai mult

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s