La târgul de nunți

mireasaE ceva de comă și cu nunțile astea! Cu cât scade natalitatea cu atât sunt nunțile mai fastuoase și mai multe. Ori se divorțează în draci, ori nunțile au ajuns să ne ocupe tot timpul, atât de mult, de nu mai încape nimic pe lângă ele. Acum ceva vreme, după ce am vizitat un târg de carte, mi-am zis să fac dreapta să văd și eu cum arată un târg de nunți. Mă gândeam că o fi ca pe Muntele Găina, tinere pretendente la verbul a fi luată, așteptând cuminți să fie, desigur, luate.

Nici gând să fie așa. În primul rând am văzut foarte multe femei. Bărbați puțini, dacă mă elimin singur pe mine și multitudinea de paznici care nu știu ce păzeau. Predominau viitoarele soacre, toate bine împlinite și niciuna zâmbitoare, semn că știu ele ce se-ntâmplă apoi. Nu același lucru pot zice despre viitoarele mirese. Erau, cum să zic ca să mă înțelegeți, ca sticlele de Pepsi pe timpul lui Ceașcă, adică foarte efervescente și în atenția generală a mamelor deja posomorâte și a câte unui tată rătăcit, ce privea detașat, la un lucru ce trebuie să se întâmple și prin urmare aceștia nu au niciun motiv să se amestece. Cu alte cuvinte, nu are rost să te agiți atunci când vine vorba de inevitabil.

Despre rochii nici nu mai am cuvinte să zic. În primul rând, simțul meu în ale vestimentației e născut mort, deci, nu există. Cu toate acestea nu am putut să nu remarc rochiile cu mii de falduri, de ai fi crezut că s-au închis toate teatrele și toate cortinele au ajuns acolo pe post de rochii. Dar nu-i chiar așa, căci aici rochiile erau atât de multe ca și cum aș fi intrat fără a băga de seamă într-o bumbăcărie, deși acestea nu sunt făcute din acest material ci din te meri ce, oricum, ceva care să ia ochii viitoarelor doamne.

N-am mai văzut atâta entuziasm de la intrarea în liceu. Care mai de care lăudau mai tare linia, tăietura, despicătura și chiar alura rochiilor, încât am simțit o nevoie atroce să spăl putina deoarece atâta hotărâre pe metru pătrat eu nu am mai văzut de când mama m-a făcut. Am ieșit repede și am tras aer în piept și mi-am zis că, gata, începe fericirea conjugală. Foarte ciudat era că viitorii domni erau mai mult pe afară, fumând așa cum o fac băieții atunci când sunt chemați în armată. Nici unul dintre el nu vorbea despre nuntă, ci doar despre cât o să-i coste, câte fețe vor trebui să pupe și în atenția câtor neamuri vor trebui să stea. Apoi, nu mai știu ce s-a întâmplat, deoarece mi s-a părut că o voce subțire de privighetoare a pronunțat numele meu. Eram la 10 metri de târg. La al doua apelare, ajunsesem deja la un kilometru.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s