Piedone

sceriffo_extraterrestre_poco_extra_e_molto_terrestre_uno_1214597062_1979Era ca acum, adică început de vară, la sfârșitul clasei a 4 – a. Știu doar că învățătoarea ne-a oferit un final de an și de zi de sâmbătă la cinema, să vedem un film cu un polițist gras și cu barbă. Era o zi cu mult soare și foarte frumoasă. Oricum era o zi foarte frumoasă, chiar dacă ar fi plouat cu clăbuci, căci nu de multe ori într-un an începe vacanța mare.

Soarele strălucea, dar temperatura nu o știu deoarece la acea vârstă tare bine mai suportam canicula. Pur și simplu nu o simțeam. Încolonați doi câte doi am pornit pe strada din centru, străjuită de castani imenși, spre cinemascop, așa cum se numea cinematograful. Acolo, la intrare, tronau afișe mari cu filmul săptămânii și cu cel din săptămâna următoare, afișe făcute de mână de pictori destoinici de la RomâniaFilm. Pe vremea aceea filmele rulau de luni până duminică, așa că în acea sâmbătă, la matineul de la ora 11, nu prea se înghesuia multă lume. La cât de frumos și plăcut era afară, acum i-aș înțelege și eu.

Am intrat în sala mare, cu scaune acoperite cu catifea roșie, cu pereții placați cu lemn ce mascau din loc în loc difuzoarele mari ascunse în perete. Din boxe se auzeau melodiile la modă atunci, toate străine, pentru ca apoi, după un film documentar de completare, de la Sahia Film, să se aștearnă liniștea și întunericul premergător începutului de film. Cum până atunci nu văzusem decât la cinematograf imagini în mișcare în culori, am stat fascinat pe scaun ca să pot cuprinde ecranul panoramic, ce se întindea de la un perete la altul.

Filmul începe – Un Șerif extraterestru – cu un maldăr de bărbați bătuți bine, de parcă ar fi fost hoți de cai. Printre culorile atât de vii, dincolo de exactitatea celor HD, s-au zărit barba și burta bine conturate ale lui Piedone. Ochii mei destui de mari au acoperit tot ecranul încercând să savureze fiecare clipă din aventurile fără limite ale șerifului pus în slujba oamenilor. Nu pot să uit o scenă în care o familie formată din 4 persoane extragrase – 2 părinți și 2 copiii – aflată la ora mesei, fiecare trebuind să dea gata câte un hamburger făcut din câte o pâine de un kil, este întrebată de reporterii de la televiziunile de scandal, precum la noi, acum, după 30 de ani, Protv sau Antena 1, dacă ar da de mâncare extratereștilor. Întreaga familie, în cor, a răspuns, în timp ce devora hamburgerii din dotare, că nu.

Ceea ce rețin este că am plecat de film nu doar cu ochii mari, ci și cu un zâmbet lăbărțat și incontrolabil, cam ca a lui Ion Iliescu, dar în cazul meu pe bune, ce mi-au făcut nu doar acea zi, ci toată copilăria din când în când frumoasă. Piedone m-a cucerit de la acel film și, de fiecare dată când auzeam că rulează un nou film cu el, eram vârful de lance al celor ce luau cu asalt cinematograful. Acum, peste ani, când nu mai sunt mic decât în fapte, îmi aduc aminte cu drag de molcomul polițist italian. Pentru mine amintirea lui e cea mai vie dovadă că am încercat să fiu și eu bun. Dacă am reușit, vor vedea alții peste ani.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s