Despre somnul de după-amiază

somn-2Nu-l știu, nu-l cunosc! Pur și simplu nu știu despre ce e vorba și nici despre implicațiile sale asupra vieții noastre. Singurul lucru pe care-l știu e că la noi nu se dormea niciodată la amiază, nici măcar noi, copiii. Probabil că era vorba de un comportament pur țărănesc, de a nu sta după masa de prânz, ci de a pune mâna pe diverse unelte și de a continua lupta pentru o viață mai bună. Rareori eram pus în postura de a dormi la amiază și mare caznă era pe mine! Căutam diverse subterfugii pentru a scăpa de această sarcină neplăcută, căci nesuferită era atunci, așa cum îmi este și acum.

Atunci ca și acum, somnul pentru mine nu e decât acea activitate de conservare fiziologică necesară doar în timpul nopții, când și găinile dorm pe pari și neexplicabilă atunci când soarele e sus pe cer. Oricum ar fi fost, cert este că n-am dormit de multe ori la amiază și, indiferent de vârstă, eram în miezul evenimentelor de o amploare mai mică sau mai mare, ce-mi jalonau viața imberbă.

Verile mai ales, când eram pe-afară, fie acasă, fie la țară, din zori și până în noapte, tare eram surprins când alți copii trebuiau să tragă pe dreapta încă de pe la ora 12. Numai ce le auzeai mamele strigând de la fereastră: Georgică, Vasilică sau Costică, hai la masă! Și masa aia se întindea până pe la orele 17, când îl vedeam din nou la față pe Georgică, Vasilică sau Costică având ochii cârpiți de somn și-o lene egală cu vârsta însumată a bunicilor lor.

Dar eu rămâneam pe metereze, fie vară, fie iarnă sau alt anotimp, să elucidez orice problemă specifică vârstei. Și, Doamne, că multe mai erau! În orice caz, rareori simțeam trecerea timpului, mai ales în intervalul 12-17, deoarece permanent mai era ceva de făcut pe lângă bloc sau pe lângă casă, în oraș sau la țară, prin parcuri sau tăpșanuri. Cert e că mă prindea ora 17 în plină acțiune, în timp ce pe Georgică, Vasilică sau Costică îl simțeam în jurul meu așa cum simți apa la mare, în vremea fluxului sau a refluxului.

Spre seară, mai mult viu decât mort, mai mult curios decât plictisit, mai mult flămând decât sătul, mai mult urzicat sau tăiat pe ambele picioare decât sănătos tun, ajungeam în sfârșit acasă. După cicăleala de rigoare de a mă spăla înainte de a mânca ceva, mă aruncam în pat cu o carte în mână și cu un lighean de morcovi, castraveți, gogoșari, mere sau altceva specific momentului din an și-mi continuam deplasarea neîntreruptă, de data aceasta pe coclaurile imaginate de diverși scriitori, ronțăitul mergând mână în mână cu aventurile personajelor cu care mă identificam până la nemurire.

Și prin urmare, dacă în toată copilăria mea revoluționară am dormit atât de puțin, ce m-ar putea face acum, în miezul vieții, să-mi schimb obiceiurile. Chiar acum, când e după-amiază, îmi trec prin cap zeci de lucruri pe care vreau să le fac acum sau mai poimarți, adică în niște ani de acum încolo. Dar timpul nu-mi dă pace și mă obligă să-mi fac de pe acum planurile. Simt atâta energie încât n-am timp să dorm când soarele e sus pe cer, deoarece, în atâta amar de ani, am învățat să-mi dorm nopțile și să-mi trăiesc zilele.

3 gânduri despre “Despre somnul de după-amiază

  1. Nici eu nu cunosc somnul din timpul zilei. Mereu spuneam că am la dispoziție toată noaptea pentru somn 😀

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s