Jurnal de Merkel – prima zi după Brexit

merkel-europePerfizii de englezi au întinat nobilele idealuri ale comunismului, pardon, ale europenismului cu față umană! Tocmai când reușisem să încălecăm țărișoarele din estul Europei, englezii, acești insulari cu mentalitate de marinari eșuați, au dat un brânci ideii de Europa redivivus. E adevărat că ceea ce dorim noi nu corespunde cu ceea ce am trâmbițat peste tot, dar așa e în politică: scopul scuză mijloacele.

Numai un prost poate să creadă că am creat măreața idee de Uniune Europeană pentru ca toți săracii să sălășluiască în ea. Am făcut-o deoarece, după ce am pierdut toate coloniile – ale Franței, Angliei, Belgiei, Olandei, Spaniei, Portugaliei, Danemarcei și chiar ale măreței Germanii (Deutschland uber alles!)  – singura șansă să dominăm lumea este să transformăm Europa de Est în ceea ce știm noi mai bine, în colonie.

A fost suficient să le fluturăm polonezilor, ungurilor, cehilor, slovacilor, românilor, bulgarilor câteva miliarde de euro pe la nas, ca ei să ne dea moca resursele lor naturale, oamenii lor cei mai bine pregătiți și să le transformăm țările în propriile noastre piețe de desfacere. Tocmai când ne pregăteam să le înlocuim și popoarele cu altele mai ușor de controlat, de dominat și de prelucrat – recte, din vechile colonii africane și asiatice – s-a trezit Anglia că nu mai vrea în Uniunea Europeană. Teribilă lovitură!

E drept că n-am crezut că milionul de asiatici și africani pe care l-am adus în boșoroaga Europă, în 2015, va funcționa ca o viagra asupa conștiinței năpârlitelor popoare din răsăritul european. E drept că n-am luat în considerare că acolo conștiința națională e mai puternică decât oriunde în vechea Europă. N-am făcut asta pentru că n-am dat nici măcar o ceapă degerată pe așteptările lor. Am crezut că așa cum i-am sodomizat sute de ani, așa vom face și în continuare. Dar se pare că ne-am înșelat.

După ce perfizii englezi s-au insularizat, va trebui să găsim alte tehnici de marketing ca să le adormim acestor nespălați de est-europeni vigilența. Ei nu au înțeles că existența lor are un singur scop: să ne slujească pe noi. Dacă nici pe acești amărășteni nu-i încălecăm, va fi vai ș-amar de Franța și Germania! Aceste două mărețe țări vor deveni simple curve de centură, așa cum sunt Polonia, Cehia, Slovacia, Ungaria, România sau Bulgaria. Așa că, pe ei, pe ei, pe ei, pe mama lor, de est-europeni desculți și flămânzi!

P.S. Pentru necunoscători, Angela Merkel a fost membru de vază al Uniunii Tineretului Comunist Est-German (Republica Democrată Germană – stat comunist totalitar)

Un gând despre “Jurnal de Merkel – prima zi după Brexit

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s