Pe plajă

seashell-sand-beach-plyazh-letoStăteam întins pe spate, cu ochii închiși. Simțeam o durere după ceafă, de la coloana modificată mecanic (eram să zic genetic). Cu ochii închiși pe plajă nici nu mai știi din ce parte vin sunetele. Valurile și vântul fac sunetele să se propage din toate părțile, inclusiv de sus și de sub mine. Aud țipete de copii cu ciunga-n păr. Nu-i și cazul meu, evident. Deschid un ochi și văd femei dolofane acoperite cu costume de baie dintr-o singură bucată, deși e evident că nu vor face baie. Scopul lor e să vegheze micii trântori, iar cel al costumului să țină într-un singur loc greutatea acestora ce are tendința să izbucnească în toate părțile, precum sentimentele lor de mame și bunici veșnic la datorie.

Închid din nou ochii și mă lungesc tot pe spate, în ciuda gâtului ce nu-și mai cunoaște forma. Simt nisipul cum mă năvălește de peste tot și cum stropi mari de apă îmi udă mădularele inferioare. Să se fi produs vreun tsunami, iar eu să fie chiar atât de nesimțitor? Greu de crezut, la cât de atent sunt, în contrapartidă. Deschid un singur ochi și ca un om abia trezit dintr-un somn adânc văd un băiețel acoperit doar cu propriul cocoșel cum construia la poalele mele un cuib pentru meduze. Ceva mai la distanță stătea tatăl său, un tip între două vârste și mai multe femei, cu o burtă generoasă și cu o coloană vertebrală ce depunea eforturi să ia forma interiorului pântecului. Renunț să mă admir pe mine la maturitatea deplină și-mi închid ochiul.

Aud două fete cum zbiară. Îmi spun că fie ce-o fi eu nu mai vreau să-mi supun sufletul la noi traume. Printre două rafale de vânt, 3 lopățele cu apă ce-mi udă partea opusă posteriorului și cel puțin 4 furnici venite odată cu nisipul cocoșelului constructor aud doar onomatopeele celor două descriu cu lux de amănunte un băiat ce pare să fi fost cunoscut destul de bine de amândouă. Fiecare văzuse o altă parte. Acum ele întregeau tabloul.

N-am ce face și mă-ntorc pe-o parte, tocmai pe aia unde nu aveam depozitat apă, nisip și furnici. Chiar atunci deschid ochii să văd dacă mai am și altceva pe mine. Măcar slipul. Când răsuflu ușurat, îl văd pe el. Însuși el. Băiatul descris onomatopeic și deloc feeric de cele două cosânzene. Era, cum să-i spun: nici prea bine, nici prea rău, nici deștept și nici ciudat. Într-un cuvânt, era ceva ce nu se poate descrie și nici nu se poate reține. Fetele tac, tace și el, eu continui să tac, cocoșelul oricum nu știe să vorbească, într-un cuvânt tăcere generală. Fetele se fâstâcesc, el se fâstâcește, în timp ce eu și cocoșelul nu. Oricum noi eram din alt film. Mă ridic să plec, ca să nu mă fâstâcesc și eu – cocoșelul nu e încă în stare de așa ceva – și-mi caut prosopul. Când mă holbez mai bine în jurul meu îmi dau seama că vecinul de deasupra mă inundase.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s