Febra alegerilor

caricaturi-alegeri-01În sfârșit am scăpat de febra alegerilor. Până de curând eram total doborât de ea. Pur și simplu nu erau alegeri locale, parlamentare sau prezidențiale și chiar referendumuri în care să nu mă fi lovit o febră a alegerilor vecină cu o cefalită cronică galopantă. Îmi era imposibil să mai gândesc, să mai fac ceva ce nu concorda cu momentul sacru pe care-l parcurgeam atunci și anume alegerile.

Îmi începeam ziua încă de la 6 dimineața, când deschideam televizorul să văd primele relatări despre alegeri. La început nu puteam zapa de pe un canal pe altul, din simplul motiv că nu era decât unul, cel public. Tot pe la începuturi nu puteam afla de pe internet cu câteva ore înaintea închiderii urnelor ce zic sondajele de la urne. Pe vremea aia depindeam de editorialele lui Cristoiu, din Expres Magazin, și spuneam: Doamne ajută! Și nu mă prea ajuta, pentru că de câștigat câștigau tot ai noștri, cei veșnici și cei mai ortomani: comuniștii sub diferitele lor pseudonime: FSN, FDSN; PDSR și mai nou PSD. Dar ei pentru mine rămâneau aceeași continuatori ai linei politice șerpuitoare a comuniștilor.

După primul buletin de știri mă duceam înfrigurat să pun ștampila pe partidul sau candidatul diametral opus comuniștilor. Și nu conta cine era. Putea să fie și Mama Omida sau Partidul Pensionarilor ori al Bicicliștilor, că eu după comuniști nu mă dădeam. Când ajungeam la urne, aveam mereu surpriza să constat că votez în același timp cu avangarda clasei muncitoare, adică pensionărimea română roșie, care-mi zâmbea complice, crezând că eu sunt un fel de Gavroche care ajuta proletariatul să ajungă mai repede în Paradis.

Reîntors acasă urmăream pe din ce în ce mai multe device-uri cum creșteau și descreșteau șansele oricui, pentru ca la final să ascult boroboațele verbale ale autoproclamaților analiști politici – spun autoproclamați deoarece în nomenclatorul de meserii nu se suflă nicio vorbă despre asemenea „hanaliști”.

Anii au trecut într-un asemenea looping de mi-au creat senzația că sunt într-o buclă temporală din care nu mai pot ieși. Și mai mult decât atât, speranțele investite în tot fel de candidați nu au fost niciodată pe măsura faptelor lor ulterioare. Așa că, cuprins de un dezgust lucid am rupt pisica politică în două, dându-mi seama că viața mea, destinul meu, nu are nimic în comun cu niciunul dintre candidați. Că pe oricine aș vota dezamăgirea atingea aceleași cote paroxistice și asta pentru că toți erau atunci și sunt și acum puși doar pe furat. PSD; PNL; PMP tot un drac! Și de ce m-aș mai consuma pentru ceva ce nu pot influența?

Acum îi mulțumesc lui Dumnezeu că m-a scăpat de febra alegerilor. Ceea ce înseamnă că rugăciunile mele tot au fost ascultate. Mai bine așa decât cu nimic. Măcar am rămas zdravăn la cap să-mi pot decide destinul singur. Dacă m-aș lăsa pe mâna politicienilor aș ajunge și eu pe listele de ajutoare sociale. Iar eu nu vreau asta. Ce bine-i fără febră! 🙂

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s