Privirea mea

310Nu știu de ce, dar privirea mea este una foarte serioasă. Indiferent de starea mea de spirit, în exterior transpare foarte multă seriozitate. Dacă înainte eram un pic înciudat și surprins de această formă a mea de comunicare cu lumea, cu timpul am descoperit care sunt deliciile unei fețe serioase. Cum sunt înconjurat de tot felul de oameni, care mai de care mai împușcă-n lună, această privire ultraortodoxă pur și simplu mă ferește de cele mai grele cazne. De la cazna de a vorbi cu tot felul de neaveniți, oameni care nu au nimic de spus, dar care știu că o socializare minoră asigură o carieră majoră.

Acestea fiind spuse, am parte de multe moment de liniște chiar atunci când sunt într-o mare adunare. Adunare ad-hoc sau una minuțios pregătită. Indiferent unde mă aflu, chiar și la o coadă, la un supermarket oarecare, sociabilele persoane de conjunctură își înghit cuvintele, bulbucă ochii și apoi își coboară privirea. Norocul meu, îmi spun. Nu aveam nimic pregătit perisabil din punct de vere lingvistic. Astfel, într-o asemenea formă de solitudine fortuită am timp să-mi depăn gândurile, să-mi fac concluziile ghem și cu ele în brațe să mă deplasez fizic sau mental spre ținta ce o aveam în minte.

Cu cât știu mai multe cuvinte, în limba română firește, cu cât le pot combina mai bine în fraze pline de idei deștepte, cu atât simt că am mai puțin timp pentru discuții de ocazie, pentru irosirea afirmațiilor de pamplezir, căci, atunci când vrei să fii politicos nu ești capabil de nicio negație. Noroc cu privirea mea involuntar înghețată, care depărtează comesenii vorbelor frugale spre alte orizonturi mai placide.

Mi s-a tot spus să fiu mai prietenos, dar ce să-i fac dacă privirea nu mă ajută. Sincer vorbind, niciodată nu mă gândesc să fiu încruntat. Se pare că mi-a intrat deja în reflex.  Și cu reflexele nu te joci. Ele sunt cel mai important atu al omului în lupta lui neclară cu lumea. Ca să-mi dau seama cât de rău am ajuns m-am privit în oglindă. Dar minune! Ridurile de seriozitate îmi cad atât de bine încât nu se cade ca tocmai acum să renunț la ele. Fără riduri eu cu ce mai rămân?  Un rid, două riduri. Și toate-s ale mele.

Anunțuri

2 gânduri despre “Privirea mea

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s