Angry Birds – filmul

Întotdeauna am crezut cã jocul acesta – sã-i zicem video – e pentru copii între 2 şi 4 ani. Cui i s-ar putea adresa dacã nu lor, deoarece la aceastã vârstã fiul omului face primii paşii pe calea concentrãrii atenţiei asupra unui lucru sau fiinţe şi tot acum se dezvoltã primele deprinderi utile ulterior, învãţând taman acum  cum sã dai dintr-un singur deget în toate pãrţile, îmbinând într-un mod fericit plãcutul cu utilul. Din acest motiv nu l-am jucat niciodatã, pentru cã l-am considerat prea infantil, tot aşa cum n-am jucat un numãr covârşitor ds jocuri, considerând cã existã o vârstã pentru toate, cu menţiunea cã atunci cãnd industria jocurilor a luat avânt, eu depãşisem perioada imperbã, deci puberalã.
Cu toate acestea am decis sã vãd filmul cu acelaşi nume, pentru a înţelege mai bine de ce generaţiile actuale, atât de internaute, sunt în general atât de rupte de realitate, ele existând într-un fel de dimensiune a levitaţiei psihedelice permanente. Cum comportamentele care se generalizeazã în masã sunt numai bune de studiat, mi-am spus cã e o bunã ocazie sã-nţeleg comportamentul vãzduhist a celor care cred cã viaţa e numai lapte şi miere, pânã în clipa în care mami şi tati nu vor mai putea satisface toate doleanţele odraslelor mult prea rãzgãiate.
Cum am ales varianta nedublatã în românã, în salã am fost înconjurat de urmaşii tuturor expaţilor, într-un areal destul de strâmt vorbindu-se diverse limbi, inclusiv francezã, englezã, chinezã şi turcã. În faţa mea au stat mai multe fetiţe care, pe parcursul filmului, au fãcut primele exerciţii fizice, încercând sã prindã în braţe diferite obiecte şi personaje ce se mişcau cu deosebitã dexteritate 3D prin toatã sala. Acest lucru mi-a readus în amintire ce frumos a debutat în lume rasa umanã.
M-a surprins faptul cã numeroasele generaţii care şi-au întãrit arãtãtorul sã nu fie la film, sala fiind plinã doar cu exponenţi de grãdiniţã, semn cã la ultimele generaţii noţiunea de ataşament nu face douã parale.
Am mai remarcat pãrinţii. Poate ar merita ca fiecãruia dintre ei copiii, peste ani, sã le ridice câte o statuie, deoarece vin la numeroase filme pentru copii, deşi prezenţa efectivã nu le-aduce niciun avantaj emoţional. Nu de puţine ori le-am surprins privirile îngheţate în prezent, gândurile lor rãtãcind prin lumea maturilor, prezenţa fizicã nefiind decât un semn al faptului cã deşi copiii lor sunt atât de aproape de ei, ei sunt atât de departe de odraslele lor.
Am plecat la fel cum am venit, fãrã niciun rãspuns la întrebarea de ce ultimele generaţii nu au nicio treabã cu lumea contemporanã. Poate voi afla rãspunsul în episodul urmãtor al vieţii noastre, oricare va fi acesta şi oricând va fi turnat.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s