Ce las în urma mea

Am fost întrebat deunăzi: dar tu ce lași în urma ta? Se pare că vârsta mea matusalemică i-a lăsat pe unii prostiți în ploaie. Cum să nu aibă mandea, adică tot eu, un rost pe acest pământ? Și când spui rost te referi în primul rând la perpetuarea speciei, căci așa suntem noi, niște curatori ai speciei umane. Ne îngrozește ideea că se va stinge odată cu noi. N-ai tu grijă, nu se stinge ea așa devreme! Oricum, la fiecare european ar reveni cam doi migratori. Așa că viitorul speciei e asigurat de alții. Și cu cât spor!

Dar să revin la ce las eu în urma mea. Chiar așa, ce las? Eu mi-aș lăsa toate datoriile, ipotecile și cohorta de pupincuriști care mă înconjoară. A nu se înțelege că eu sunt obiectul venerării lor. Nu! A tunat și i-a adunat în jurul meu. Aici exagerez. Nu a tunat și nici nu a fulgerat. Pur și simplu pupincuriștii sunt foarte mulți, uniformi împrăștiați pe suprafața pământului și nu există nicio șansă să dispară, atâta timp cât există alții, mereu dornici să fie tamponați nițeluș, prin cele zone intime, cu buzele cărnoase.

Și acum, devenind serios, nu m-am gândit niciodată ce voi lăsa în urma mea. Cred că sunt, așa cum sunt, și n-ar niciun rost să mă umflu în pene și să cred că pot lăsa ceva în urma mea. A lăsa ceva în urma mea, e ca și cum aș aștepta ca cercurile făcute de o piatră aruncată în apă să fie perene. Ce ar trebui să fac, și asta în sensul pozitiv al cuvântului, pentru ca existența mea pasageră să stârnească asemenea ecouri în cât să se vorbească despre mine peste veacuri? Și aici nu mă refer la artiști ci la oameni, pur și simplu. Ce calități fenomenale ar trebui să am, nemaiavute niciodată de nimeni înainte, în cât să marchez timpul? Eu unul nu le cunosc.

În plus, aici stă toată nefericirea noastră. Cu cât timpul trece, sentimentul inutilității, neîmplinirii, nerealizării se simte mai acut, cu atât omul, oricare ar fi el, e mai prins în menghina disperării. Din acest motiv eu nu-mi bat capul cu ce pot lăsa căci știu că nu pot să fac asta într-un mod onorabil. Prin urmare, încerc să nu fac rău altora și, pe cât îmi permit balamalele, să-ntind o mână altora ca ei să nu facă toate greșelile mele. Măcar pe una să o rateze, oricare ar fi ea. Și dacă n-ar fi nici așa, eu tot aș fi mulțumit. Măcar am încercat.

Anunțuri

9 gânduri despre “Ce las în urma mea

  1. Plantează și tu un copac în parc și gata, ai lăsat ceva în urmă. Cu puțin noroc, poate ți se prinde. Că gunoiul nu cred că îl arunci din mașină. 😁

  2. Pitagora a raspuns intelept, „Nuvreau sa las stirpe”. Eu am zis mai pe limba mea, ca in aceasta lume de lupi nu vreau sa las un urmas care sa fie pentru ei doar o prada… Sa se maince intre ei precum cainii!

  3. Sigur, fiecare viseaza sa lase ceva in urma. Eu din totdeauna mi-am dorit sa scriu o carte. Pina acum insa n-am ajuns la intelepciunea necesara. Poata ca n-am sa ajung niciodata, insa asa cum frumos spui, nu este nicio graba! Nici musai nu este…

  4. Suntem trecatori…arma noastra cea mai puternica …gandul…exprimat in cuvinte….Suntem ganduri,…energie exprimata in actiuni…fapte si cuvinte…Doar atat!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s