Eu și filmul

d8e6e8192c2058b3b120ed5498002c13Cred că sufăr de o formă rară de ADHD. ADHD-ul celor de pe la amiaza vieții. Sau cel puțin când vine vorba de filme și mai ales de seriale. Pur și simplu nu reușesc să mă uit la un serial cap coadă sau mai pe scurt nu reușesc să mă uit la un serial. E ca un blestem! Cum aud că ceea ce văd e un serial sunt terminat. Nu am răbdare să văd borșuri lungi de zeci de episoade, sparte în mai multe sezoane. De exemplu, acum mai mulți ani, serialul Prison Break. Vreo 20 de episoade pe sezon un nene se căznea să evadeze dintr-o pușcărie. Ce pușcărie de om! Cât de tolomac poți să fii să nu reușești să evadezi preț de vreo 60 de episoade, adică pe perioada a mai multor sezoane? Greu! Foarte greu!

Prin urmare am ADHD-ul filmelor. Despre seriale nici nu mai vorbesc. E  ca o formă acută de alergie care m-ar putea eutanasia dacă m-ar pune cineva la o cură de seriale. Cât despre filme, nici aici ADHD-ul nu m-a slăbit. Acasă să văd un film e caznă mare. De-a lungul unui singur film bat casa de vreo 10 ori, ba după apă, ba după măncare, ba pe la baie, ba pe telefon, ba chiar aiurea în tramvai. N-am răbdare și basta!

Singurul loc unde cât de cât pot vedea un film e la cinema. Acolo, undeva pe mijlocul unui rând, de pe la mijlocul sălii, pe întuneric, cu difuzoarele duduind din toți rărunchii și cu ecranul mare cât toată raza mea vizuală, nu am încotro și privesc, deși de multe ori mintea mea o ia razna pe alte câmpii rezolvând, dereticând și niciodată stând. Nici la baie nu merg, indiferent de starea de sănătate ce o posed pe moment. E prea de tot să deranjez toți privitorii, care mai de care mai aprinși de subiectul mai bun sau mai prost al filmului.

Așa că-mi tratez ADHD-ul la cinema. Acolo sunt prins ca-ntr-o cămașă de forță, din care nu ies pentru a nu pricinui pagube momentane celorlalți privitori. În plus, întunericul beznă îmi dă un sentiment de spațialitate totală, imaginându-mi că dincolo de ceafa-mi lată e tot universul, iar eu privind ca dintr-o carlingă aeronautică ce ghidușii mai fac pământenii noștri în diferite lungmetraje. E ca și cum cinema-ul e singurul loc în care Forrest Gump nu aleargă. E singurul loc unde ADHD-ul lui cronicizat de numeroase evenimente nu se mai poate exterioriza. Oare ce film o fi weekend-ul ăsta la cinema?

Anunțuri

5 gânduri despre “Eu și filmul

  1. Hai că-ţi dau dreptate, dar nu în totalitate. Unele sunt trase rău de tot de păr. Momentul sărutului decisiv, de exemplu, poate să fie amânat şi tot amânat până la finalul serialului. Şi-ţi spui „Doar atât?”

  2. Inainte chiar imi placeau filmele la Cinema. Acum arata deplorabiI si au o imagine, sub orice critica! De Craiova vorbesc, am vazut anul asta 2 film,e, unul 3D la Patria si unul la Modern, la ambele am adormit, noroc am avut la primul era un SF cu razboaie si arme, la al doi-lea WW2, eram… singurul spectator, asa ca sforaiturile mele au tgrecut nebagate in seama…. ::D

  3. Prin anii 90 erau numai filme de Oscar la toate Cinematografele din Bucuresti, in fiecare seara priveam un film de exceptie… Azi, in 2016, naiba stie, dar nu mai agreez deloc productiile de la Hollywood….

  4. Seriale, cu exceptia „Caracatitei” si Twin Peaks, n-am urmarit altele, si la astea am pierdut o groaza de episoade…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s