De ce emoția?

light_of_autumn_by_leonid_afremov_by_leonidafremov-d5zc3f4Când vine vorba de emoție eu sunt imediat geană. Geană să o dibuiesc pe cea cu aspect de neghină din holdele cele de lacrimi pline, adică pline de sentimente curate. Doar cu coada ochiului am tendința a privi, pentru a penetra ce-i mișcă pe alții în convulsii nesfârșite. Pur și simplu nu suport oamenii care se folosesc de sentimente, acest lucru sacru lăsat de la Dumnezeu, pentru a-și atinge un scop, oricare ar fi acela.

Cred, și asta nu e parte dintr-o religie, că emoțiile trebuie să rămână nepătate de gânduri lașe, căci asta înseamnă tertipul de a mă îmbălsăma în emoții trucate atunci când îți dorești ceea ce nu poți obține sau nu se cade să posezi pentru că nu ești capabil de așa ceva.

Din acest motiv mă depărtez ca un fulger de toți cei ce se apropie de mine pentru a-și testa renghiurile actoricești. Mai fug de ei pentru că în viața mea am văzut suficiente de multe filme în care am descoperit o paletă imensă de stări specifice lumii umane. Și aceasta s-a întâmplat nu văzând filmul american ci cel rusesc. Pare ciudat, dar nu e absolut deloc așa. Doar în filmul rusesc am văzut cele mai bune interpretări, cele mai profunde stări ca să-mi rămână pe vecie întipărite în memorie.

Filmul rusesc, nefiind unul creat ca marfă, nu a pus în prim plan aspectul exterior al actorilor ci capacitatea acestora de a se metamorfoza în zeci de personaje. De altfel, altfel ar fi fost imposibil. Ce ar fi putut transmite niște actori prin excelență arătoși, dar lemnoși, când vine vorba de talent, așa cum întâlnim adesea la americani? Și din acest motiv nu m-am apropiat, nu mi-am făcut chip cioplit din niciun actor, dar în schimb, aceștia mi-au câștigat admirația.

Privind, doar privind, fără ca ochiul să fie supus la un bombardament vizual care să-mi confuseze mintea, am început un drum inițiatic prin propria mea viață, în care i-am avut ca profesori pe marii actori, dar atât de firești, de oriunde, unde marea Uniune Sovietică deschidea o casă de producție cinematografică. Astfel, uneori cu o economie sumbră de mijloace, aceștia au reușit să transmită stări pe care actorașii americani, cu bugetele lor galactice, nu reușesc să transmită nici în zeci de ani. Și astfel mișcat, astfel transformat, cum să nu fiu recunoscător că am avut ocazia să văd mari creații la o vârstă la care bagajul meu de experiență umană putea fi suflat ca pulberea de pe un colț de ziar.

De aceea, de fiecare dată când dau de un film rusesc, cam rar în ultimii ani, îl privesc întorcându-mă în timp, la momentul în care ochii mei începeau să devină mari pentru că, nu-i așa?, marile sentimente au nevoie de porți pe măsură. Astfel transformat, cum m-aș mai putea lăsa amăgit de orice ins sau persoană care vrea să-mi joace renghiul marilor emoții? De aia fug. Pentru că nu vreau să-mi alterez amintirile printr-o asemenea apropiere măruntă.

Anunțuri

3 gânduri despre “De ce emoția?

  1. Depinde de intentia cu care te uiti la un film. Eu nu ma uit la un film sa vad realitatea transpusa brut si fidel pe ecran. Daca vreau asta, ma uit in jurul meu, chiar la realitate. Asta este motivul pentru care nu mi-au placut niciodata filmele rusesti (concluzie la care am ajuns dupa ce am vizionat vreo citeva) si nici literatura rusa.

    Filmele artistice sunt, dupa mine, menite sa iti transmita un mesaj profund intr-o forma relaxata, degajata. Sa-mi dea ocazia sa ajung eu la mesajul ala profund daca am chef, nu sa ma tirasca cu forta, sa-mi scoata ochii cu el, asa cum fac filmele rusesti 🙂 But again, nu ma asteptam la altceva. Posibilitatea de a alege nu a facut niciodata parte din filosofia si cultura de viata a rusilor 🙂

  2. Si azi mai port in minte „Dersu Uzala”, am doar regretul sa nu fi vazut inca Idiotul lui Dolstoievsky in ecranizarea lui Akira Kurosawa. Ivanii lor cei Groaznici, Ecaterina cea Mare, Rasputin, etc, chiar n-am putut sa le privesc pina la sfirsit….

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s