Despre amintiri

Cum este și firesc, poate doar pentru mine, orice întoarcere acasă înseamnă lungi plimbări, tot așa cum acul pick up-ului traversează conștiincios șanțurile vinilului. Încerc să-mi amintesc tot ce e de amintit, cu fiecare pas pe care-l fac prin locurile copilăriei. Mă aștept ca locurile să-mi trezească amintiri, care să exalteze simțurile, ca-ntr-o horă a libertății depline.

De pildă, am încercat să-mi amintesc toți colegii din școala primară. Mi-a fost imposibil. Apoi, gândindu-mă la gimnaziu, liceu, facultate, mi-am dat seama că lista se împuținează din ce în ce mai mult. Asta m-a îngrozit. E incredibil cum funcționează memoria! Pe măsură ce tu poți înmagazina tone de informații, de orice fel și, în plus, poți înțelege cam tot ce-ți trece prin tărtăcuță, constați cu uimire că mintea îți selectează oamenii cu care te-ai intersectat și ți-i stochează doar pe cei cu care ai ceva în comun.

Dar de cine-mi aduc aminte? Aici e cam cu dus și întors. Doar persoane prea puțin șterse atunci când le-am cunoscut, fie în bine, fie în rău. Unii au făcut pușcărie, alții mari traictorii. Ciudat e că toți pușcăriașii au o personalitate aparte, în timp ce toți colegii care nu ieșeau în evidență au un prezent așijderea.

Oricum, concluzia e că nu-mi aduc aminte decât de cei care au avut un simț un pic ieșit din comun și că în etapele superioare ale vieții mele, am avut de-a face mai mult cu oameni șterși, cu o personalitate șablon și din acest motiv nu-mi aduc aminte deloc de ei. Ca urmare, constat cu destulă groază, că în viață reușesc de obicei oamenii care se supun normelor și care nu schimbă lumea în care trăiesc.

Acest lucru mă îngrijorează și mă îngrozește în egală măsură. Deși am destule dovezi, din ultimii ani, că reușita în viață nu ține de calitățile individului ci de capacitatea lui de a se supune normelor, eu tot m-am încăpățânat să-mi fac iluzii. Acum, după ce propriile amintiri m-au șocat prin felul lor de a stoca informațiile, mă gândesc cu destulă disperare că jocurile în viață se fac încă din copilărie. Dar eu, cu copilăria mea, ce fac?

Anunțuri

2 gânduri despre “Despre amintiri

  1. Într-adevăr, e şocant să-ţi dai seama că mintea ta a şters pur şi simplu cu un burete bine îmbibat în apa uitării fizionomii ce odată îţi erau atât de familiare. Se împlinesc un mare număr de ani de când am terminat şcoala generală şi mă bătea gândul să organizez o întâlnire, dar, cu stupoare mi-am dat seama că nu-mi aduc aminte de mai mult de jumătate din colegi. Cu cei din liceu mă întâlnesc mai des, iar peste cei din facultate s-a aştenut o şi mai neagră uitare… Ce să-i faci, aşa ne protejează mintea de informaţii nenecesare, probabil.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s