Despre fratele meu

Am scris despre diferite persoane, ba chiar despre maică-mea, dar n-am zis nici pâs despre frate-meu. Bine, exagerez! Am mai spus, ba chiar un articol codat, căci uneori așa scriu, codat, că ajung să se umfle X say Y crezând că am scris despre dumnealor și în realitate canci. Păi de unde atâtea ode și cântări și omagii și alte alea? Păi câți oameni pot admira, când eu admir pe atât de puțini? Acum să nu credeți că am spus toate aceastea fiind tolănit pe canapeaua cine știe cărui psiholog, deoarece mă preocupă sănătatea lui de după. Adică, profilactic vorbind, nu-mi place să-i afectez pe alții dacă nu au bieții oameni niciun merit sau vină.

Acum, despre fratele meu. Așa cum se-ntâmplă de multe ori, avem și noi un frate. Căci așa se cade, să avem și noi ceva. Între mine și el sunt 2 ani și un ocean de diferențe. Paradoxul este că deși el a fost mereu cu un pas sau mai mulți înaintea mea, eu nu am bătut aceleași cărări cu el. Ba din contră. Deși a fost mereu un nume, o certitudine, un reper de orice fel, eu am fost cam pe la polul opus; un antinume, o anticertudine și un antireper. Și asta nu pentru că eu aș dezavua, aș urî ceea ce este el. Nu! Pur și simplu suntem diferiți. Bunică noastră avea o vorbă atunci când cineva vorbea despre copiii ei, 5 la număr: omul are 5 degete la o mână și niciunul nu seamănă cu altul.

Așa și noi, atât de diferiți, dar atât de asemănători. Tot ceea ce am moștenit, am acumulat în anii copilăriei reprezintă două experiențe total opuse care se intersectau uneori în mulțimea vidă, alteori în mari spații de simbioză intelectuală. Atât de nu știu cum eram unul cu celălalt, încât nici bolile nu acționau în simbioză împotriva noastră. An de an el beneficia de un tratament intramuscular împotriva răcelilor crâncene, în timp ce eu, împărțind același pat, eram nevătămat ca o păpădie în așteptarea vânturilor de primăvară. Și dacă am răcit și eu de câteva ori în toată copilăria, ar fi lucru mare.

Apoi am crescut, fiecare și-a continuat drumul distinct, ne-am depărtat și geografic pentru a ne apropia din când în când, așa cum conștientizează călătorul oceanul în timpul tangajului. Cu cât diferențele au crescut, cu atât contactele au fost mai concentrate, semănând în ultimii ani cu frânturi de viață condensată, pentru a-mi fi mie motive de reflecție și de aducere aminte, în contrapartidă cu tot ceea ce face diferența dintre noi.

Marele nostru noroc a fost că am evoluat amândoi destul de mult încât să ne dăm seama de ceea ce merită cu adevărat reținut și ce nu. Tocmai diferențele de orice fel, inclusiv cele geografice, scot în evidență doar lucrurile care cu adevărat contează. Și ce poate conta mai mult decât deschiderea de care am beneficiat amândoi, dar atât de diferit, de ne-au crescut amândurora aripi întinse până la cer, care să ne ajute să zburăm și, atunci când obosim, să planăm prin vânturi în drumul nostru spre orice.

În rest fiecare zboară în planuri diferite, eu mai târâș, el mai grăbiș, compensând după  posibilitățile fiecăruia aspirațiile avute. Și dacă a trebuit să am un frate, am unul și din acest motiv eu mă raportez la el atunci când vreau să știu de câți stânjeni mai am de privit în sus, căci am loc berechet, deoarece între mine și el sunt 2 ani și un ocean de diferențe.

Anunțuri

Un gând despre “Despre fratele meu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s