Despre iubire… altfel

iubirea-adevarata-este-eterna-si-infinita-este-egala-si-pura-fara-demonstratii-violente-este-intruchipata-de-un-barbat-cu-par-alb-si-cu-inima-intotdeauna-tanara-citat-hone-de-balzacNu am crezut că voi mai scrie despre iubire. Am crezut că acesta e un subiect îngropat în negura veacurilor mele. Dar uite că negura dă peste noi. Trâind, simțind, iubind uneori am ajuns la concluzia că la maturitate dăm ceea ce au primit în copilărie. Dacă am fost fost înconjurați cu iubire de toți cei ai noștri – indiferent care și câți dintre ei -, asta vom da și noi înapoi la maturitate.

Suntem ceea ce gândim sau ceea ce am primit. Așa am ajuns la concluzia că nu putem cere imposibilul celor ce nu au primit iubire în copilărie. Omul e predestinat iubirii, dragostei celui de lângă el. Și aici nu mă refer la cei cu aceeași obârșie familială, ci la acel om cu care într-un moment sau altul noi ne intersectăm în viață.

Privesc și zâmbesc, uneori privesc și lăcrimez când văd câți oameni neiubiți ne încojoară. Mi-e imposibil să comunic cu ei, deoarece ei și-au înlocuit iubirea – limbaj universal de comunicare – cu obsesia perfecțiunii, deși perfecțiunea e un deziderat atins doar prin iubire. Și atunci tac și merg mai departe pentru că mi-e imposibil să comunic cu ei, așa cum mi-e imposibil să înțeleg neînțelesul.

Dacă ar fi să șterg tot ceea ce am primit în copilărie și să păstrez un singur lucru, acela e iubirea, iubirea de tot ceea ce mă înconjoară, de tot ceea ce nu pot înțelege, de tot ceea ce pot admira. Oare câți poți înțelege asta? Și pot admira multe și asta pentru că ceea ce suntem noi în esență este iubirea. Căci dincolo de iubire nimic nu e.

Anunțuri

Un gând despre “Despre iubire… altfel

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s