Despre personalitate

Acum 4 ani am făcut un test de personalitate. Trec peste rezultate și spun ceea ce am auzit de la alții că personalitatea omului e într-o continuă schimbare și că din acest motiv odată cu trecerea anilor ar trebui să se vadă oarece modificări în comportamentul acestuia. Așa cum spuneam, am făcut acum 4 ani un test. L-am repetat acum. Stupoare! Sunt același. Nicio schimbare. Și cât l-am admirat pe Freud… Acum încep să mă îndoiesc. Cu cât trec anii eu sunt mai neschimbat. Și sincer dacă regret.

Privindu-mă-n oglinda timpului nu simt nici cea mai mică lehamite, ci o mare ușurare. Trec anii și eu rămân același. Cât de mult mi-am dorit asta! Mai mult ca orice. Într-o lume în care cei din jurul meu sunt într-o mișcare browniană, să fiu eu, mereu același, iată ce țel mi-am ales. Țin la mine, cel de azi, indiferent ce spun confrații. Mi-a luat ceva timp să nu plec urechea și nici să mă plec, să-mi văd de drum, căci e doar drumul meu.

Citind concluziile testului nu fac decât să-mi dau seama cât de corecte sunt. Și sunt. Și asta-mi dă un sentiment de mulțumire, pentru că nimic n-a fost în zadar, că fiecare clipă când am vrut să fiu eu și nu copia altcuiva își arată acum roadele. Nu știu ce-și doresc alții de la viață, dar eu vreau să rămân neschimbat, ca un element de continuitate în timp, până când timpul ne va despărți.

Privesc în urmă și constat că mereu am fost așa, indiferent de ce spun unii și alții, la suprafață ieșind de obicei doar ceea ce consideram eu că trebuie să se vadă. Mulți văd, puțin pricep și atunci de ce mă tulbur când știu de mine? Și zău dacă n-am să mai fac testul iar și iar, poate la 4 ani o dată, ca să-mi confirm singur neschimbarea…

Anunțuri

3 gânduri despre “Despre personalitate

  1. Nu personalitatea se schimba, doar prioritatile si modul de rezolvare a problemelor, deoarece acumulam experienta.

  2. Eu nu cred că în patru ani nu ai acumulat experiențe, nu ai avut trăiri intense sau n-ai învățat niște lecții. Toate astea se adaugă felului tău de a fi sau a personalității influențând-o într-un fel sau altul.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s