Cu cât o situație se împute mai tare cu atât mai mulți oameni se ofuschează dacă îți dai cu părerea. Adică ai dreptul să votezi, dar nu ai dreptul să-ți dai cu părerea despre ce votezi. Chiar dacă ești o persoană cu ceva educație, prin mâinile căruia au trecut câteva mii de cărți pe diferite tematici, ai făcut și tu o școală, un liceu, ba chiar și o facultate pe bune, taci în mă-ta!, că n-ai dreptul la nicio o opinie.
Așa de bine ne-a dresat comunismul încât convingerea generală este că tu ca individ nu ai decât dreptul să taci și obligația să suporți toate mizeriile pe care ți le aruncă altcineva în cap. Ne plângem că noi, românii, nu avem atitudine, că acceptăm orice, dar pe de altă parte dăm în cap celor care vor să-și spună părerea. Mai mare paradox ca ăsta nu poți găsi. Dacă nici măcar persoanele educate, care au cât de cât o imagine creată prin propria cultură despre lumea care îi înconjoară nu au dreptul la propria opinie, atunci cine?
Luăm drept agresivitate inițiativa unora dintre noi de a ieși din masa mare, amorfă și tăcută deoarece suntem intoleranți cu părerile altora. Ne-am învățat să ne trăim viața ca un șir neîntrerupt de evenimente fără contur și, ca urmare, cine iese din șir ne strică feng shuy-ul. Dacă turui toată ziua despre subiecte anoste, este încurajat, că asta dovedește o anume implicare în activități superficiale. Dacă îți dai cu părerea, într-un mod critic firește, adică obiectiv, despre lumea în care trăiești, asta înseamnă că ți-ai luat-o în cap. Cine te crezi? Sunt alții mai avizați decât tine, alții pe care tu nu-i cunoști și la care nu ai acces, dar care au tot dreptul să interpreteze lumea în fel și chip.
Tu ai dreptul să spui: ce frumos te-ai asortat azi!, ce vreme frumos e afară! ce film drăguț am văzut aseară! Bla bla bla! Atât timp cât nu provoci oamenii să gândească, ești un om util. Din clipa în care îți spui părerea, asumându-ți responsabilitatea acestui fapt, atunci deranjezi.
Nu-i de mirare că suntem încălecați de toți și de toate dacă nu vrem să deranjăm pe nimeni. Mai bine mimăm înțelegerea, concordia și fericirea supremă decât să arătăm că putem judeca noi înșine. Și dacă nici măcar cei educați, cei care au trecut printr-o școală, un liceu și chiar facultate făcute pe bune nu au dreptul la opinie, atunci cine?
Tolsto 
„Ne plângem că noi, românii, nu avem atitudine, că acceptăm orice, dar pe de altă parte dăm în cap celor care vor să-și spună părerea. Mai mare paradox ca ăsta nu poți găsi.” – mare adevăr ai spus în acest articol al tău…
La noi, întotdeauna, când îți spui o părere, deranjezi (în orice domeniu, din păcate)!
Punct pe i. Clar şi perfect adevărat! Subscriu.
Asa suntem incurajati si la joburi, sa acceptam tacit ceea ce mai marii corporatisti gandesc in locul nostru, sclavii doar zambesc candid si executa.Daca ai o parere sau iti permiti sa contrazici esti ars, nu ai atitudine, nu te poti integra, bla bla bla.Pentru ca in ziua de azi se doreste o masa de tampi ! Trist…
A republicat asta pe Tolsto.
Trist si adevarat.Dar cu toate acestea tot merita sa ne spunem parerea.Ideea este sa fii luat in seama.