Să furi cu 10% mai puțin

Sunt indignat că se fură prea mult în țara asta. Că de la vlădică pănă la opincă furtul e un sport național. Aș fi fost bucuros ca acest sport național să fie în moarte clinică, precum oina, dar observ că se bucură de un succes la fel de mare precum maneaua. Oriunde te-ai duce, acolo unde ai de-a face cu statul, trebuie să-mpingi ușile cu capul. Oriunde ai ceva de rezolvat, nimeni nu mișcă un deget dacă nu primește ceea nu i se cuvine, dar cere pentru că tu, fraier, nu ai încotro.

Nu sunt naiv să cred că tâlharii din politică vor fi înlăturați și-nlocul lor vor apărea sacrii cinstiți. Sunt conștient că politicienii sunt imaginea fidelă a poporului român, a lucrurilor ce se pot rezolva ușor dacă știi cum să marci banul. Trăim în țara în care singura lege veșnic în vigoare e cea a relativității totale. Nimic nu e bătut în cuie, nimic nu e imposibil. Totul e să știi cum, cu cine, când și cat să dai ceea ce se cuvine celui aflat temporar la butoane.

Aș vota din tot sufletul partidul care ar spune că dacă va fi votat va fura cu 10% mai puțin decât cei de dinaintea lor. Furându-se mai puțin cu 10%, ar fi mai mulți bani pentru orice altceva ce urlă de durere să fie făcut: drumuri, poduri, școli, spitale, gropi ecologice, case, închisori pentru bandiți și așa mai departe. Cu cei 10% iertați de la jaf am termina și noi ceea ce nu reușim de 25 de ani, o autostradă peste munți, am putea face și noi un pod peste Dunăre între Brăila și Măcin, am oferi copiilor condiții mai bune în școli, am suferi mai liniștiți în spitale știind că acestea sunt așa cum trebuie dotate și așa mai departe.

Dar de unde să luăm noi partidul ăla care fură cu 10% mai puțin decât ceilalți? De unde să luăm noi oamenii ăia care să fure cu măsură? Greu de găsit la un popor unde furtul, inclusiv pe sine însuși, e trecut în ADN. Dacă aș ști cât a furat PSD-ul și cu PNL-ul în ultima lor guvernare, m-aș angaja să fur eu cu 10% mai puțin. Aș fi o rușine pentru tagma jefuitorilor, pentru care a fura totul e un vis de aur încă neîndeplinit, dar măcar așa aș lăsa celor ce vor veni mai mult de furat. Cu 10% în plus…

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s