Londra pentru nepricepuți

Ploua mărunt și era frig. O vreme tipică pentru Londra. Cam așa era la București, în dimineața în care am plecat spre Anglia. Taxiul își făcea cu greu drum spre Otopeni. Bălțile din asfalt făceau din Logan o bărcuță. După formalitățile de rigoare ajungem în zona de așteptare a îmbarcării. Imensa sală era înțesată de turiști, de muncitori cu ziua sau cu anul, dar și te tot felul de oameni de afaceri ce-și petrec o groază din viață între două aeroporturi. La un moment dat zăresc un cârd de ruși îmbrăcați de sezon, adică aveau șlapi în picioare, pe care i-au asezonat cu bluzițe vaporoase de vară. Oricum la Moscova se apropie iarna. Pentru ei ploaia noastră londoneză seamănă cu o răpăială caldă de vară.

Intrăm în avion. Ne așezăm pe locurile noastre și așteptăm ca cele 3 ore și jumătate să se scurgă mai repede. Taromul cred că nu mai are freon, semn al crizei sale prelungite, altfel nu înțeleg zăpușeala care ne-a îmbălsămat sufletele de-a lungul călătoriei. Ni se spune prin difuzoare că avem parte de o echipă mixtă: pilotul e bărbat, iar copilotul – femeie. Câteva goluri de aer ne mai trezesc din toropeală și ne fac să ne verificăm centurile de siguranță și să ne gândim la oamenii cu care nu am apucat să ne împăcăm încă. Uităm repede că suntem certați cu diverșii indivizi ai vieților noastre pentru că suntem anunțați că ne aflăm deasupra Londrei și că echipajul începe operațiunile de aterizare. După un viraj lin la stânga, avionul scălămbăie epileptic la dreapta. Pe semne pilotul a scăpat manșa. Instantaneu ne gândim din nou la certații noștri, pe care îi uităm iarăși repede deoarece avionul aterizează fără probleme. Pe semne că, după ce pilotul a scăpat manșa, femeia copilot n-a mai scos niciun sunet.

Coborâm din avion și ne îndreptăm fiecare spre treburile noastre. Sunt surprins să constat că nu mai simt niciun fel de emoție. Indiferent unde sunt, dacă văd în premieră sau nu un loc, sentimentele nu-mi mai însoțesc pașii. Mi s-or fi tocit simțurile, am îmbătrânit fără drept de apel? Nu știu răspunsul, în schimb sunt în totalitate absorbit de ceea ce văd. Calc prin Londra având capul transformat în girofar, tot răsucindu-mă să văd și să înțeleg mai bine fiecare clădire, fiecare stradă, fiecare petic de pământ acoperit cu iarbă. Încerc să descopăr tot ceea ce-am văzut în romanele-foileton ce-au rulat la TVR în anii 80. Am și acum în minte lumea zugrăvită în „Citadela” sau „Sorrel și Fiul”. Și trebuie să recunosc că englezii au mințit destul de puțin. Se vede că nu au avut parte de ajutorul neprețuit al consilierilor sovietici. Și al naibii să fiu dacă nu mă simt transferat în timp, atunci când lumea engleză era etalonul lumii civilizate, așa cum o știm noi.

Mă gândesc unde m-aș simți mai bine, unde aș rămâne dacă aș putea. Îmi dau seama că răspunsul nu s-a schimbat. Tot acasă. Indiferent de situația din țară, eu tot în România vreau să trăiesc. Nu sunt mândru ci fericit că sunt român. Fără moștenirea noastră românească nu aș putea trăi. Sunt născut să fiu român și doar acasă mă simt împlinit și fericit. Îmi spun asta în timp ce străbat străzile, aleile, cărările acestui oraș cosmopolit care nu are nicio legătură cu noi. Îmi dau seama câte am de învățat de la englezi și de aceea îmi propun să fiu atent la toate detaliile care fac din Londra un oraș atât de interesant pentru cineva care nu vrea să-l admire ci doar să-l înțeleagă. Și cufundarea în vechiul Londinium continuă…

Anunțuri

Un gând despre “Londra pentru nepricepuți

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s