Star Wars – copilăria continuă

M-am uitat, așa ca din întâmplare, din nou la povestea Star Wars. O mai văzusem de mult. De altfel primele 3 părți le-am văzut acum vreo 35 de ani, ultimele 3, la premiera lor de acum vreo 10-15 ani. Și cum stăteam eu și mă uitam la cele 6 părți, mă gândeam de ce e așa mare diferența dintre primele 3 și următoarele 3 episoade. Și mi-am dat seama că e normal să fie așa. Una era dacă toate episoadele ar fi fost făcute imediat, unele după altele, și altceva e să le faci pe parcursul a peste 35 de ani.

Păi 35 de ani sunt o viață de om, nu alta, și în acest interval urieșesc gândirea lui George Lucas a evoluat destul de mult. Într-un fel gândea când avea 33 de ani, atunci când a apărut prima parte din foileton, și cu totul altfel la 61 de ani, când a scos pe piață ultima lui creație. Oare cum o gândi acum, la 71 de ani? Era de altfel inevitabil să nu se întâmple așa. Dacă nu este idiot cu patalama la mână orice om cunoaște o continuă și nesimțită schimbare, schimbare pe care o conștientizează doar cei care nu l-au văzut pe împricinat un anumit număr de ani.

Cred, sau mai degrabă mă iluzionez, că episoadele 1, 2 și 3 ar fi fost la fel de bune ca părțile 4, 5 și 6 dacă Lucas le-ar fi făcut atunci când încă mai gândea ca un om tânăr, când înțelepciunea nu dăduse încă năvală peste el. De aici și senzația că părțile nu se leagă între ele, că avem în față o ciorbă reîncălzită după o groază de ani. Ia de-o mănâncă dacă poți.

Apoi m-am uitat cu o anumită curiozitate la Harrison Ford și am ajuns la concluzia că între el și Chewbacca nu e mare diferență. Ce știe unul să facă în fața aparatului de filmat știe și celălalt. În afară de alergături pe platoul de filmat răcnind cu o armă în mână și de piese mânuite în scopul reparării diferitelor defecțiuni eu nu am văzut nimic deosebit la Harrison Ford. De altfel se pare ca asta a fost menirea lui. În Indiana Jones la fel se comportă. Aleargă de nebun, urlă și învârte între degete diferite piese. Am senzația ca Harrison e un fel de Victor Pițurcă al Hollywood-ului. Adică și unul și altul sunt la fel de expresivi, ca o cremene în noapte.

La final, pot spune cu mâna pe inimă că toate cele 6 părți ale aventurii galactice pot sta alături de orice film pentru copii, căci asta e Războiul Stelelor, un film pentru copii. Oricât ne-am ofusca noi, cele 6 filme nu depășesc nivelul de complexitate specific al unui copil de clasa I, căci în clasa I eram eu când am văzut A new Hope și pare-mi-se că am înțeles tot. În rest nu știu dacă mă mai pot uita iar la filme pentru copii, pentru că om sunt și eu, precum George Lucas, și după atâția amar de ani gândirea mea s-a schimbat.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s