Vecinii mei

E trecut de 11 noaptea. Mă duc să închid fereastra deoarece s-a lăsat răcoarea. E o mare noutate să închid fereastra în august la ora asta. Dar așa cum a fost dogoritor atât amar de zile, așa s-a și răcit. Simt dintr-o dată un miros cunoscut. E miros de ulei de la vecinii mei. Știu prea bine care vecini. Și se simte bine. Dacă nu s-ar fi terminat cu pojarul ăsta estival, nu m-aș fi putut bucura de toate mirosurile ce se preling și se înalță de la vecinii mei.

Nu e un miros ca oricare altul ci unul bine definit, de ulei în contact cu porc, care pare să fie veșnicul nostru animal comestibil. Am ajuns la fereastră tocmai în clipa în care uleiul se pârguise în tigaie și gospodina de 11 noaptea aruncase în ea ceva masiv din porc. Se auzise un zgomot puternic, ca de cascadă, cu observația că apa era înlocuită cu uleiul încins.

Am simțit că mi se face rău. La 11 noaptea vecinii mei nu mâncau un fruct sau ceva ușor ci ditamai halca porcină. Am presupus că după masă amândoi vor ieși la o plimbare nocturnă, pentru o siestă deplină. Ți-ai găsit! În cel mai bun caz cred că vor ajunge la tăblia patului, asta dacă nu adorm în bucătărie. Și asta pentru că amândoi, mari cât niște bivoli, se vor prăvăli fie pe podea, fie în așternuturi ascultând cum porcul îngurgitat își face drum prin intestine.

De fiecare dată când mă întâlnesc cu „iei” la lift sunt nevoit să o iau pe scări, deoarece mi-e imposibil să mă cuibăresc în cutia liftului între burdihanurile pline cu osânză. La cât de des și de mult prăjesc orice, de preferință carne și cu precădere porc, burțile lor nu mai respectă legile naturii. Acum burțile le cresc și pe spate, de ajung să semene cu pârtia de la Sinaia sau mai degrabă cu lava ce s-a depozitat la poalele Etnei.

Ultima dată când ne-am întâlnit, eu am fost foarte tulburat, deoarece atunci când clipeau vedeam în ochii lor diverse bucate rumenite. Când m-am depărtat de ei, nu mai știam dacă veneam sau plecam de acasă. M-am așezat pe banca din fața blocului și am mușcat din unul din cei 5 cârnăciori ce se ițeau în fața mea. Am scos un urlet lung de durere. Erau degetele mele, dar sub hipnoza celor doi mâncăi nestăviliți nu mai vedeam în jurul meu decât mâncare. Ce ți-e și cu mâncarea asta! Și mi s-a făcut o foame! Ce n-aș da pentru o porție mare de varză cu ciolan afumat, prăjit în ulei încins… Yummi, yummi!

Anunțuri

2 gânduri despre “Vecinii mei

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s