Când vrei s-o faci, fă-o!

Tocmai terminasem liceul. Chiar luasem și Bac-ul. Stăteam prin casă undeva după-amiază, când deodată sună telefonul. Nu vă imaginați că era un iPhone sau un Samsung, nu. Era un telefon Romtelecom. Deci fixul familiei. Nici nu știu dacă apăruse Romtelecomul sau mai exista încă PTTR-ul. Nu-mi bat capul și răspund. De partea cealaltă o voce suavă ca de garofiță (vorba poetului) mă întreabă dacă sunt eu. Eu eram. Dar cine ești tu?, am încercat să întreb, dar n-am apucat. Suavitatea în persoană spune: îți doresc să ai parte de o fată care să te iubească așa cum te iubesc eu și să ai succes în viață. Trag aer în piept, adică trăgeam de timp, încercând să-mi dau seama cine era domnișoara. Nu mi-am dat seama atunci, așa cum nu știu nici acum. Apoi convorbirea sa încheiat printr-un ton lung, specific telefoniei fixe.

Cum pe vremea aia eram încă minor la minte, nu mi-am bătut capul cu episodul și am continuat să mă comport infantil, așa cum îi șade bine oricărui absolvent de liceu și cum îmi mai șade uneori și-n prezent. Anii au trecut și prin fața mea s-au perindat tot felul de oameni care nu au îndrăznit să-și ia propria viață în piept. Ce s-ar fi putut întâmpla dacă ar fi făcut-o? Să fie culcați la orizontală, ori să se bucure de halca pe care ar fi înșfăcat-o pe nesimțite. Așa și fata din poveste. Dacă și-ar fi luat inima în dinți se puteau petrece următoarele două variante: varianta 1 – să hăhăi, varianta 2 – să manifest un anume interes.

Dar se pare că așa suntem noi făcuți, ne place să iubim în secret, să ne facem tot felul de vise legate de viața noastră, așteptând ca prin nu știu ce minune cel/cea vizat/ă de noi să se autosesizeze și să acționeze conform planurilor noastre fantasmagorice. În loc să acționăm, să ne facem viața așa cum ne dorim noi, stăm pe tușă și așteptăm să ne schime alții viața. Suntem prea complexați de părerile altora, de modul în care alții ne văd și nu îndrăznim să ne urcăm în propriul nostru tren. Reușita în viață e de cele mai multe ori un gest profund egoist. Acționezi fără să te gândești la ce-ar spune alții.

Când îți trece trenul vieții prin față sari în primul vagon pe care-l apuci, fie el și cel cu cărbuni. Mai bine să servești o carbonara decât răbdări prăjite, la focul mic al suspinelor nesfârșite. Îți place de cineva?, îi spui. În cel mai rău caz va hăhăi, dar tu capeți experiență în abordarea oamenilor. Vrei să faci ceva cu viața ta, deși alții nu cred în tine? Nu-i nimic. O iei pe cont propriu și-i dai la dracul pe toți ceilalți. Altfel, și-ntr-un caz și-n celălalt, tu rămâi de căruță. Și asta tocmai acum, când aproape orice om poate avea o mașină? De nesuportat!

P.S. A nu se înțelege din acest articol că îndemn pe o eventuală prezumtivă admiratoare să-și declare sentimentele. Între timp am îmbătrânit și mi-a slăbit pipota.

Anunțuri

3 gânduri despre “Când vrei s-o faci, fă-o!

  1. ‘hă, hă’, s-ar putea sa fi fost una din farsele noastre, era o prietena a fratelui! Ce vremuri! Numere de telefon din 7 cifre, in ordinea cartierelor. Odata ce telefonul suna, erai aproape sigur ca cineva va raspunde. In cazul ca vocea era prea matura recurgeam la declaratii fara cuvinte: pupicuri. Sa fi reusit noi sa plantam atatea amintiri..? ‘hă, hă’

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s