Fetița de la Mega Image

Eu nu dau nimic cerșetorilor, nici măcar un sfanț. Știu. Sunt fără suflet. Mi s-a mai spus. Chiar cred în ceea ce spune Poliția că prin fiecare ban dat unei persoane cu mâna întinsă nu facem decât să finanțăm un stil de viață bazat pe nemuncă, stil de viață de care beneficiază, pe lângă cel sau cea care aplică tehnici ale vânzării directe, alte multe altele ascunse ochiului nostru. E o întreagă industrie pe orizontală, în care cel pus în contact direct cu clientul are anumite atuuri care provoacă emoțional abordatul. Nu vreau să intru în polemici legate despre caracterul creștin al actului daniei (donării), deoarece o persoană, care chiar are nevoie de bani, are suficientă demnitate să nu-și întindă tentaculele spre buzunarele tale.

Dar să lăsăm biserica noastră ortodoxă cu ale sale preocupări monetariste și să ne îndreptăm spre cazul despre care vreau să vorbesc. În dreptul Mega Image-ului din cartier își face veacul o țigăncușă de vreo 10 sau 11 ani. Acum nu sunt sigur de vârsta fetei deoarece, în cazul celor mici, alimentația sau mai corect spus lipsa ei, influențează profund aspectul exterior al individului. De fiecare dată când mă vede întinde mâna și-mi cere bani pentru ceva anume. De exemplu ca să-și cumpere pâine. Nu mă pot abține și mereu îi dau câte o replică de genul: Pâinea îngrașă. Cumpără și tu fructe, dar vezi că sunt mai scumpe, iar eu așa mulți bani nu-ți pot da. E periculos. Dacă te jefuiește cineva. Te-ar putea marca pe viață. Sau altădată: Ai POS? Am nevoie de bon fiscal în fața preotului. Și altele de genul ăsta.

Cam de fiecare dată fata rămâne fără replică. Dar starea asta nu o ține mult. Doar până la următoarea noastră întâlnire. Bănuiesc că un adult e undeva prin apropiere pentru a o descărca de banii pe care-i produce în timpul zilei. Spun asta deoarece la replicile mele, fetița se uită mereu într-o parte. Iar eu, complice, mă prefac că nu-mi dau seama.

Ultima dată, când mi-a cerut bani de pâine, i-am spus că dacă mai continuă cu stilul ăsta de viață, nu va fi nimic de capul ei și că pe stradă va rămâne. În timp ce alți copii vor ajunge să lucreze într-un birou și vor avea mașină, așa ca mine (aici eu am cam mințit), ea va căuta și-atunci prin gunoaie. Și de data asta a rămas descumpănită, a privit într-o parte și n-a mai zis nimic. De atunci au trecut cred că vreo 2 luni. Ceva s-a întâmplat pentru că fata nu mă mai abordează, ba chiar mă ocolește. Nu-mi dau seama ce anume o ține acum în loc, dar percep din ce în ce mai mult ce forță formidabilă are cuvântul. Parcă așa scrie și-n Biblie. Și-mi mai dau seama de un lucru: că suntem înconjurați de o groază de oameni inteligenți care nu-și dau seama de asta.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s