O femeie

Oprisem mașina sub un copac. Dogorea. De altfel acum dogoare mereu. Ar trebui să văd cum e noaptea sub un copac. Nu oprisem motorul. Simțeam nevoia de un pic de aer rece. Și vara asta e atât de lungă… Lăsasem telefonul din mână și priveam pierdut în zare, când de-odată îmi apăru ceva între sprâncene. Era o femeie. Avea mersul atât de molcom și privirea atât de pierdută în timp în cât am simțit nevoia să-i acord un pic de atenție.
Să fi avut vreo 60 de ani, cei mai mulți irosiți prin cine știe ce întreprinderi comuniste. Poseda o frizură a la Ștefan cel Mare, confecționată pe baza unui tipar obținut dintr-un castron. Sprâncenele formau un tot ca un pod suspendat peste o vale nesfârșită. Inițial am crezut că poartă o bentiță din păr de cal. Sub podul hobanat se ițea un nas ferm și lat de boxer la apus de carieră. Aerul ce-i intra în nas era filtrat de o mustață de băiețandru, puful transformându-se în ultimul deceniu într-o pădurice fermă.
Mergea agale, chiar prea agale, ceea ce m-a contrariat foarte tare. Mergea adusă de spate, dar mai mult pe-o parte, echilibrul etern consfințindu-l printr-o sacoșă numai bună de cumpărat chilipiruri la prețuri moca. Spatele lat mi-a adus aminte de halterofilul Nicu Vlad. Nu era el. Acesta avea vocea subțire. În partea superioară purta o bluză ce s-ar fi vrut cămașă vaporoasă, vara și hanorac dacă ar fi purtat-o printre nămeți, iarna. Forma sânilor nu mai era o formă ci două lacrimi de miere uriașe, cămașa servindu-le ca mulaj sculptural și mai puțin ca acoperământ sacru.
Cămășuța potpurie era asortată cu o fustă dintr-un material necălcabil, ce-i acopereau picioarele până aproape de călcâie. Aceasta nu avea nicio formă predefinită, luând diferite aspecte în funcție de deplasarea picioarelor și de bătăile vântului. Tălpile erau protejate de o pereche de șlapi medievali, cu marginile zdrențuite de numeroasele veri prin care a trecut.
Acestă splendoare de spectacol ambulant s-a oprit la un magazin cu produse made in China. A pipăit câteva rochițe de vară ce semănau ca două picături de apă cu bluza și fusta ei, doar că pe umerașe acestea formau un tot. Un amestec tulbure de nuanțe, ca un vârtej în care arunci toate culorile pământului, se scălâmbăia în bătaia soarelui. Probabil atrasă de soare această femeie căuta un înlocuitor la salopeta ei din două bucăți. A plecat fără să cumpere nimic. Nu știu care a fost motivul. Nu avea bani? Nu dorea să-și piardă echilibrul prin umplerea sacoșei? Cert e că și-a continuat drumul mergând agale, dusă de spate, dar mai mult pe o parte, precum destinul ei neluminat…

Anunțuri

10 gânduri despre “O femeie

  1. Poate aparentele inseala, poate era o zi cu nori sau pur si simplu apasase pe intrerupator,prea lumina Soarele afara! Sau te-a simtit si s-a jucat cu imaginatia ta. :))))

      1. Orice descriere este subiectiva, Tolsto, percepem si rationam dupa propriile scheme mentale. Eu poate as fi spus ca este excentrica la cate contacte cu astfel de femei am avut. :p

  2. Intr-o zi m-am oprit si eu sub un copac.Mi-a atras privirea un cuplu de fosti participanti, probabil, la defilarile de 1 mai. Aveau cam aceleasi salopete pe care le descrii tu si se echilibrau cu aceleasi sacose, din care ieseau o coada de praz si una de tigaie…si au trecut si pe la farmacie!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s