Despre bloguri

Din când în când dau iama pe net în căutarea unui blog bine scris. Pentru mine un blog bine scris e acel domeniu de internet în care descopăr maniera personală a apropitarului de a vedea viața. Și, sincer vorbind, rare sunt blogurile de acest fel. Cele mai mult sunt atât de nișate, atât de șablonizate, încât sunt scrise deja în jargoane care trădează profesia celui îndeletnicit cu scrisul electronic. E ca și cum ai avea o anume slujbă și îți iei de muncă și acasă. E ca și cum un cardiolog ar avea un blog despre operații pe cord deschis, un hidrolog – unul despre ape curgătoare sau stătătoare, iar un paznic – unul despre încuietori sigure.

Refuz cu îndârjire să citesc asemenea bloguri deoarece ele exprimă sărăcia craniană a celui care-l promovează în lumea internaută. Nu contează ce temă generală tratează blogul, pentru că frumusețea lui constă în ușurința cu care un profan îi înțelege demersul, ori asta nu e posibil în cazul oamenilor pasionați de un singur subiect, de o singură temă sau de o singură ființă.

Cel mai simțitor cardiolog din lume, cel mai învolburat hidrolog sau cel mai neînfricat paznic nu va reuși să dezvăluie misterul preocupărilor sale dacă nu reușește să treacă dincolo de limitele limbajului monoton, tern, plictisitor al meseriei lui. Ori asta nu se poate face decât dacă ai preocupări cât mai diverse, iar curiozitatea ta nu se sfârșește acolo unde începe orice altă profesie în care tu nu ești licențiat.

Știu că fiecare meserie își are propriile stereotipuri verbale, dar acestea nu trebuie să se regăsească pe un blog pentru că nu ar stârni curiozitatea diletanților, din care, cu onoare, fac și eu parte. Pentru mine cel mai bun specialist într-un domeniu e acel nene care poate face și un copil de 5 ani să priceapă cu ce se (pre)ocupă. Dacă nu e capabil de așa ceva, el își trădează limitele, dar și scopurile egoiste ale paginii sale de postat diverse lucruri, mai mult sau mai puțin importante.

Așa că din acest motiv îmi e imposibil să citesc blogurile prea profesionalizate de către posesorii lor, care le văd doar ca niște vehicule de atins scopuri mercantile. Atâta timp cât nu te interesează și nici nu ești capabil să dăruiești ceva din ceea ce știi tu în mod magistral, nu ai să fii decât un alt limbut lemnos, incapabil să dezvălui și altora din universul tău.

Și până la urma urmei ce ne apropie pe noi toți, indiferent de preocupările noastre? Păi eu cred că tocmai lentila prin care vedem lumea, lentilă care reflectă realitatea în funcție de preocupările noastre. Și cu cât pasiunile noastre sunt mai diverse, iar reacțiile noastre mai sincere, cu atât blogul nostru capătă unicitate și farmec. Așa că eu mă limitez în parte doar la cărți, iar când vine vorba de bloguri mă țin departe de standardul perfect al limbii de lemn. O viață avem. Hai să fim noi înșine. Parol!

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s