Un pic din Tolstoi

Mi-e greu să citesc Tolstoi, ba chiar imposibil. Atât de pomenitele lui romane: Anna Karenina și Război și Pace aproape au ucis în mine orice urmă de curiozitate de a răsfoi măcar o carte scrisă de profundul religios rus. Și nu știu de ce. Poate dintr-o reacție previzibilă la hiperexpunere. Atâtea filme s-au făcut pe marginea acestor două romane, așa de mult sunt citate diversele personaje cele populează, de mi s-a făcut lehamite. Pur și simplu sufeream de tolstoită. Cum auzeam pronunțându-se numele locuitorului de la Iasnaia Poliana că eu îl luam pe nu în brațe, mai ceva ca vajnicul soldat sovietic.

Azi așa, mâine așa, mai puneam mâna pe un Dostoievski, Turgheniev, Cehov, Bulgakov, Șolohov, Troepolski, Gogol, niște Ilf și Petrov, dar de Tolstoi nu mă apropiam. Îi vedeam barba vâlvoi și mă speriam. Mi-era teamă să nu mă cotropească personajele pe care le știam deja prea bine înainte să ating cotorul vreunei cărți. Și până la urmă m-am îndurat și zău dacă știu de ce.

Cum orice boală are greu alinare, nici n-am vrut să aud de romanele deja pomenite și mi-am zis să citesc ceva din timpurile sale târzii, cele care i-au provocat bătrânețile. Mă gândeam că poate am șansa să citesc ceva care să dea glas celui mai filtrat talent al acestui nesupus iubitor de mujici și de rusii pravoslavnice. Și cum oricărui căutător și nestăpânit cititor îi șade bine dacă citește cât mai divers, m-am oprit asupra Învierii. Cum nu prea dau prin băț când vine vorba de religie, dar nici nu o îngrămădesc într-un coridor înfundat al conștiinței, mele mi-am zis că ce poate fi mai bun decât o înviere. Cine știe, poate în acest roman o fi înviat Ana Karenina sau droaia de oameni care și-au dat obștescul sfârșit pe nemărginitele câmpii ruse din Război și Pace.

Iau cartea și mă pun tacticos de citit și sunt total consternat. Ba mai mult decât atât, simt cum regretele îmi dau ghes. Descopăr un autor cu umorul fin și ironic al lui Cehov și cu profunzimea gândurilor mai ceva ca Dostoievski. Mă să fie, îmi spun eu nedumerit, fremătând de descoperirea făcută de încăpățânarea mea. Nici nu-mi dau seama cum trece timpul pentru că ajung să galopez prin roman înconjurând personajele cu toată curiozitatea de care pot da dovadă, râzând pe spate la fazele care ar putea fi comice dacă nu ar fi fost prea amare și rămânând clipe neînșirate într-o lungă uitare gândindu-mă la drama umană ce se revelează în roman.

Închid cartea atunci când trebuie, adică la final și stau uimit de descoperirea pe care am făcut-o, gândindu-mă câți ani mi-a luat să-l descopăr pe marele credincios al tuturor rușilor. Un gând de regret mă bântuie pentru o clipă, dar îl dau repede uitării bucurându-mă că am aut șansa să mă înfior și eu, ca mulți alții înaintea mea, de această binecuvântată comoară. Și chiar dacă ar fi fost ultima mea clipă tot m-aș fi bucurat, deoarece aș fi văzut-o ca pe o împlinire prin cunoaștere. Apoi am stins lumina și-am coborât în lumea viselor, mult mai bogat ca înainte, deși conturile îmi erau la fel de pline ca la începuturi. Cred că am zâmbit mult în noaptea aia, altfel nu-mi explic de ce a doua zi mă dureau fălcile, dar mie nu-mi păsa.

Anunțuri

12 gânduri despre “Un pic din Tolstoi

  1. Bună ziua.
    Chiar dacă scriu în rusă și vorbesc fluent această limbă, pe Lev Tolstoi l-am ignorat cu înverșunare până acum câțiva ani. În liceu am citit ”Război și pace” în traducere în română. A fost o experiență aproape traumatizantă. Eu, care mă lăudam că am viteză bună la lectura, am citit timp de două săptămâni ”Război și pace”. Două săptămâni! Era cea mai plicticoasă și prost scrisă carte pe care am citit-o vreodată. Așa credeam atunci. Și așa aș fi crezut până acum, dacă nu aveam norocul să-mi amintesc de ea câțiva ani în urmă.
    Am recitit-o în limba rusă. Și am descoperit un univers fascinant, o lume în care oameni, lucruri și evenimente se completează armonios, o limbă atât de frumoasă și o filosofie de viață de o profunzime deosebită.
    Atunci am înțeles că toată problema mea era în traducerea necalitativă pe care o gasisem.
    ) Sigur, pot să ofer lecții de rusă, dar cinci ani de studii pentru a citi o carte este, totuși, mult. SIgur există traduceri bune în engleză.
    /scuze de comentariu extins, e prima dată când scriu comentarii pe wordpress și probabil de asta m-a luat valul 🙂 /

    1. Depinde cine a tradus-o în română, dacă era din dreapta sau din stânga Prutului. Vrem, nu vrem Prutul delimitează două universuri cam paralele. Dacă ar fi să mă gândesc la o traducere de calitate, m-aș gândi la Marin Preda. Sper că nu era a lui traducerea. M-ar întrista. Dar nu uita că traducerea e o operă în sine. Ea marchează nu doar scrierea într-o altă limbă ci și o adaptare la realitățile de acolo și asta pentru că fiecare limbă reprezintă un univers în sine, cu prea puține similitudini cu alte limbi.
      Și ca să fiu mai scurt, sper că ai înțeles că prin ce ți-am scris am vurt să subliniez că românii din dreapta Prutului gândesc diferit față de cei din stânga și asta pentru că pentru noi cei din România, legăturile cu lumea rusească sunt aproape inexistente.

      1. Am citit clasicii rusi in rusa,de ani de zile tot incerc sa gasesc timp de ai reciti in romana.Sunt curioasa,dar sincer cred ca nu va fi la fel.Indiferent de traducataor,opera lui Tolstoi tradusa nu va transmite aceleasi emotii,trairi si frumusete autentica

      2. Nu știu a cui era traducerea. După atâția ani mi-a ramas emoția, nu și datele exacte.
        Iar referitor la ”a gândi diferit”… nu neg inteligența sumată a grupurilor mari și nici modelele de comportament din cadrul diferitelor comunitați, dar consider că ”a gandi” este prin esență o calitate a individului și este normal ca fiecare individ să gândească în felul său 🙂

      3. Apartenenţa la o altã culturã îbseamnã un alt mod de gândire. De aici şi difetenţele structurale dintre românii din ţarã şi cei din Basarabia. Pur şi simplu nu vorbim de un singur popor ci de douã, cã ne place sau nu ne place.

  2. Am o altă părere despre ceea ce înseamnă cultura română și asupra diferențelor datorate influențelor altor culturi asupra românilor ce locuiesc în diferite regiuni ale României, ale Moldovei sau oriunde altundeva. Consider că este o singură cultură, or aceasta este o caracteristică de bază a unui popor. Influențele pot fi diferite. Dar nu mi-am propus să te conving să aderi la punctul meu de vedere 🙂 Doar mi l-am exprimat.
    Ai un blog interesant. O sa mai intru să citesc.

      1. 🙂 Nu, nu văd. Dar asta nu înseamnă că nu poți să ai dreptatea ta, diferită de a mea) /scuze, nu pot redacta comentariul precedent/

  3. waw! asta cu traducerile este mai mult decit adevarata. am gasit in casa unui amic ce avea copii in scoala gimnaziala un volum de … povesti romanesti!!! Ei bine, pur si simplu erau o mizerie de nedesctris, o limba cum n-am intilnit in viata mea, parca era o traducere din tiganeste in romaneste pastrind jumatate din aceasta limba nomada!!! Ceva pur si simplu DE GROAZA!!! sI CULMEA! INVATATORII AU OBLIGAT COPII SA CUMPERE ACEASTA mizerie DE CARTE APARUTA LA O EDITURA DIN CRAIOVA. O Rusine!!!!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s