Sunt un cârcotaș

Nici eu nu mai pot să mă suport. Comentez prea mult, asta în cazul în care nu cârcotesc de-a dreptul. Dar asta e! Trebuie să mă accept așa cum sunt. N-am prea avut modele prea bune acasă dacă ar fi să privim lucrurile din această perspectivă. Nici una, nici două dau cu bâta în baltă. În balta altora, firește. Spun asta deoarece eu nu am niciun regret după ce deschid gura. Atâta timp cât sunt în deplinătatea facultăților mintale tot ceea ce spun reprezintă acțiunea unui om responsabil.

Bunăoară când cineva mă întreabă ceva, eu deschid gura doar dacă am un punct de vedere. În rest sunt mutulică din Alba ca Zăpada. Chiar enervant de tăcut și de liniștit. Cum nu știu să intru pe sub pielea omului, eu luând-o mereu ad literam, nu vorbesc neîntrebat. Dar și când deschid gura, atunci să te ții urmări. Urmări pentru cel sau cea care nu avea de lucru și a apucat să mă întrebe ceva pe un subiect delicat. Dar așa se întâmplă când nu ești obișnuit decât cu discuții de circumstanță, de salon, din care fiecare iese așa cum a intrat, adică fără să rămână nimic. Doar cu sentimentul superficial că ai comunicat doar zâmbind și reacționând sentimental, în ton cu așteptările vorbitorului de politețe.

Ce să fac dacă cineva mă întreabă ceva pe o temă intens tratată de mine? Doar nu pot să tac! M-a întrebat omul și eu mă simt dator să îi răspund. Ca de fiecare dată când scriu ceva pe blog diverși neofiți se simt vizați, deși nu prea mă omor să scriu despre ei, și devin dintr-odată mult mai atenți ca înainte. Se pare că sensibilitatea lor e pusă la grea încercare de cârcoteala mea.

Ce să fac dacă acesta sunt! Și-n ce să mă schimb, nici asta nu știu. Exemplele sunt bune uneori, dar ce te faci dacă nu mi se potrivesc prea mult. În cel mai bun caz pot să iau aminte pentru sedimentarea învățăturii. Dar dacă eu nu mă regăsesc, atunci nu am decât să merg mai departe așa cum eu știu, cârcotind de fiecare dată când am ceva de spus, cu subiect și predicat. Norocul meu e că de obicei nu vorbesc neîntrebat. Așa mai scapă și sensibilitățile altora de opinia mea prea personală. Cred că acesta e motivul. Am păreri mult prea personale. Și eu ce să fac dacă acasă mi s-a spus mereu să fiu eu însumi? Rău am mai fost crescut! Rușine, părinți!

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s