Anii care vor urma vor fi online sau nu vor fi deloc :)

Aud destul de des fabulația asta. Cică ne îndreptăm, într-un mod inexorabil, spre o lume digitalizată în totalitate, în care oricine va avea acces la orice grație internetului. Așa o fi, nu spun nu, dar nu pot să nu remarc un lucru destul de banal: cu cât accesul la informație s-a globalizat cu atât a crescut și numărul analfabeților. Bunăoară, eu, provenind dintr-o clasă de școală medie spre slabă ca valore, în care mă plasam undeva pe la coada primei treimi, ajung să fiu considerat o persoană educată. Asta mi se pare strigător la cer. Deși știu foate bine câte mă separă de cei buni. De cei buni cu adevărat. Deci noi, ce nu știam nici măcar de calculatoarele Felix, cei ce nu aveam 100 de canale tv, cunoaștem mai multe despre lume și viață decât liota asta adolescentină ce trăiește 2D, 3D, 4K și mai nou 8K. Trăiește, vorba vine, în mare habar n-are pe ce lume se află, dar ea-și continuă somnul crezând că visează, în realitate își redactează epitaful.

Orice lucru am lua drept exemplu nu poate fi corect folosit fără să existe cineva care să te introducă în tainele lui. Învățarea după ureche, prin autodescoperire sau, mai nou, prin joacă, nu duce la nimic bun, doar la o grămadă de agramați și seminalfabeți care are senzația că a atins cunoașterea deplină, deoarece zi de vară până-n seară propaganda modernă, numită reclamă, îi cântă mereu în strună, așa cum un șarpe își conduce spre gura larg deschisă șoarecele hipnotizat. Mai ales în zilele noastre, când orice om are la dispoziție atâtea surse de informare, lipsa unui ghid formator, a unui dascăl în adevăratul sens al cuvântului, face ca toată această comoară să nu valoreze nici două parale. Ca să poți să te folosești de tot ceea ce se acumulat în mii de ani și care poartă numele de civilizație umană, ai nevoie de educație, educație care nu se obține doar distrându-te. Viața nu e un șir nesfârșit de plăceri ci un labirint în care te afunzi sau nu, în funcție de cât de priceput ești. Între util și plăcut e o distanță imensă pe care doar un învățat ți-o va umple. Abia atunci ai să știi să prețuiști enciclopedia asta gratuită care-ți stă la picioare și se numește internet. Altfel anii care vor veni vor fi online și noi nu vom fi deloc.

5 gânduri despre “Anii care vor urma vor fi online sau nu vor fi deloc :)

  1. Foarte just ce spui tu. Așa mi-aș fi dorit și eu, în perioada școlarizării mele, să am acces la așa multă informație cât este acum, și prost înțeleasă sau mai rău, nefolosită. Am reușit cu fata cea mare să înțeleagă că tableta, de ex, sau telefonul se pot folosi și în alte scopuri, decât jocuri, FB, sau alte aplicații inutile. Și chiar găsesc în istoricul căutărilor, informații căutate pentru diverse proiecte școlare.

  2. Reblogged this on Tolsto and commented:

    Eternizarea lui Eco mi-a adus aminte de un articol scris acum vreun an. Deși ne separă vreo 40 de ani de viață și câteva sute de cunoaștere, nu pot să nu recunosc că-i îmbrățișez ideile…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s