Pe bicicletă

Mi-a fost dat să mă urc din nou pe bicicletă. Mi-a fost dat, e un fel de-a zice. A fost un gest unilateral din partea mea, dar unul de bun augur. Au trecut ceva ani de când nu m-am pus pe o bicicletă, suficienți de mulți încât să-l facă invidios și pe Alexandre Dumas, cu ai săi După 20 de ani. Așa că m-am urcat. O fi fost teamă, preocupare, curiozitate, plăcere? Nu știu să răspund. Chestia e că m-am dat jos după 60 de minute, mult mai calm și mai mulțumit decât acum mulți ani.

A fost ca după cursul scurt, nu al lui Stalin, ci al meu, de a conduce fiara pe două roți, cu lanț și fără motor. Păi eu în toată copilăria mea dacă am stat, puse cap la cap, 60 de minute în șa. Păi eu nu am avut nici bicicletă, nici tricicletă, nici trotinetă, nici patine cu rotile și nici patine fără rotile. Noroc că aveam pe atunci o imaginație bogată și acces la multe cărți. Acum nu știu dacă imaginația m-a îmboldit spre cărți sau cărțile mi-au stimulat imaginația, cert e că nu simt nici un regret după anii în care nu aveam nimic cu roți.

Pe vremea aia, dacă mă întreba cineva cum îmi merge, eu nu puteam răspunde „ca pe roate” dintr-un singur motiv. Nu exersasem suficient de mult roatele niciunui atelaj ca să evaluez corect situația mea copilărească. Spuneam că n-am călărit mai mult de 10 minute o bicicletă deoarece cam atât durează răbdarea oricărui copil. Și dacă îmi arată mie cineva mulți copii darnici, nu pot decât să-l căinesc că nu a fost mic pe vremea mea, că pe atunci își putea exersa din plin inima largă.

Când eram mic doar cursierele și semicursierele aveau pinion, și acela numai pe spate. Acum și bicicletele pentru fetițe au pinioane, câte unul pe fiecare roată. Urcat pe o bicicletă modernă nu mi-a fost greu să-i dibuiesc chichițele mecanice și asta datorită școlii de șofer. Nici una nici două am început să schimb pinioanele ca să-mi dau seama ce mă avantajează în funcție de relief sau de înclinare. Și zău dacă o bicicletă contemporană nu-i floare la ureche față de bătrânețe Pegas-uri.

Nu știu cum se face că în toți acești ani nu am simțit lipsa bicicletei, trotinetei, tricicletei, patinelor cu sau fără rotile. Deși se spune că îți dorești ceea ce nu ai, eu am avut alte preocupări care să-mi consume pasiunile. Poate de aia nici nu simt niciun fel de nostalgie după acei ani, numiți copilărie, ci trăiesc mereu în prezent, cu gândul la viitor, inspirându-mă permanent din trecutul meu sau al altora, căci nu vreau să ajung prea curând cu roatele în sus.

Anunțuri

2 gânduri despre “Pe bicicletă

  1. Sa-ti spun cum a fost la mine? :)))) Dupa o pauza de vreo 23 de ani, dupa prima tura de bicicleta, eram transpirata toata, desi am mers numai in plan drept, si cu o febra musculara de nu credeam ca am atatia muschi! Dar feelingul….ahhh, ce bine a fost! :)))

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s