Portretul omului la 40 de ani

Ce face diferența între un copil și un adult? Păi în primul rând modul de gândire. Apoi alegerile pe care le face, de la îmbrăcăminte până la oameni, ca să nu mai vorbesc despre ritmul în care își schimbă punctul de vedere. Odată cu trecerea timpului ritmul alegerilor devine din ce în ce mai lent. Dar asta nu înseamnă că un adult își schimbă mai rar hainele. Ba dimpotrivă. Acum și le alege mai cu grijă, fiind mult mai atent auto-igienizat.

Dacă există o criză a vârstei a doua, păi atunci există cu siguranță și o criză a primei vârste. Adică avem oameni de diferite sexe (de ceva vreme sunt peste două), care nu reușesc să treacă peste vârsta de 20 de ani și orice-ar face rămân blocați acolo. Deși își acoperă corpul cu un strat adipos consistent, deși ridurile devin din ce în ce mai cretacice, deși razele vizuale devin din ce în ce mai slăbite de calculatoare ziua și de studiul constant al sticlelor noaptea, deși părul alb sau cel lipsă le trădează adevărata etate, ei continuă să-și renege anul nașterii. Ca și cum anul respectiv ar fi damnat, îi vezi purtând haine prea fistichii, ce nu concordă cu modul lor de gândire, îi vezi cum încearcă să facă lucruri ce te duc cu gândul la stadiul pueril prin care trece orice om la 20 de ani. Dar ei tocmai au împlinit 20 de ani de la aniversarea primilor 20 de ani.

E fascinant să vezi cum fiecare generație are propria pleiadă de oameni ce nu vrea să se maturizeze. Deși unii dintre ei au slujbe importante, bine plătite, au jumătăți și chiar copii în dotare, ei se poartă precum un proaspăt absolvent de bacalaureat. Ei mai vor să copilărească măcar o vară, deși vara aia se pare că e compusă din prea mulți ani. Au o dorință aproape obsesivă să fie mereu la modă, în condițiile în care există o modă pentru fiecare vârstă și ești mult mai respectat, apreciat și poate chiar dorit dacă îți asumi anul din buletin.

Dacă ar fi să spun doar câteva cuvinte despre moda bărbătească, nu pot să nu constat că există un element de continuitate ce traversează toate generațiile. E vorba de cămașa business ce se poartă aproape în orice circumstanță, de la întâlnirile scrobite până la berile cu prietenii vechi. Aceeași cămașă, o dată asezonată cu butoni, cravată și sacou, apoi purtată doar cu mânecile suflecate și cu nasturele de la gât desfăcut. Și de fiecare dată creează un puternic impact. Prima dată ca element de sobrietate în întâlnirile în care eticheta se cere a fi la cel mai înalt nivel, iar mai apoi în mediile în care simpla îndoire a manșetei înseamnă că te bucuri de deșertarea pe gât a halbei alături de cei apropiați.

Cum trecerea timpului nu o putem opri, simpla acceptare a vârstei reale nu te descalifică în ochii celor mai tineri ca tine ci te face mai respectat de către aceștia. Altfel e ca și cum te-ai lăuda cu ceea ce-ai avut. Și cum nimeni nu e interesat de ceea ce-ai fost ci de ceea ce ești, mai bine îți arați vârsta reală. Sunt sigur că nimeni nu va fi dezamăgit. Nici măcar tu. Ba din contra.

Anunțuri

4 gânduri despre “Portretul omului la 40 de ani

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s