Ce-ar fi dacă n-ar mai fi

Nu știu cum se face dar lucrurile pe care le ai de mult timp la un moment dat nu le mai simți existența. Cred că așa ne este dat, ca mintea noastră să fie setată doar pe ceea ce nu avem și să uităm ceea ce avem. Te lupți, te zbați să obții ceva, să devii cineva și, atunci când pui laba pe ce ți-ai dorit tu, te concentrezi pe ceea ce nu ai, pe ceea ce nu ai devenit.

Lucrezi într-un loc mai mult timp și mai toți ajungem să vedem doar ceea ce nu ne place, ceea ce ne sâcâie acolo și uităm ce ne face să nu plecăm. Trec peste lașitatea de a-ți schimba viața atunci când viața se-mpute și mă refer doar la situațiile în care îți place ceea ce faci, ești mulțumit de cei cu care lucrezi și te bucuri de ceea ce realizezi. Dar tot nu e suficient. E ceva în codul nostru genetic ce ne face să ne concentrăm doar pe ceea ce nu ne place și uităm cu desăvârșire tot ceea ce avem zi de zi.

Cum ar fi ziua aia în care venind la muncă să constați că nu mai există cafea sau ceai gratuit, că nu mai primești în fiecare zi un fruct, în care în loc de spațiul amenajat pentru masa de prânz descoperi birourile altor angajați și rămâi trăsnit când descoperi că frigiderele sau cuptoarele cu microunde, pentru păstrat și încălzit mâncarea, sunt istorie. De bonurile de masă sau de cele cadou, de produsele cumpărate la prețuri preferențiale nici nu mai vorbesc. Păi să nu te apuce pandaliile? Păi da! Dar uite că nu gândim așa ci considerăm că tot ceea ce avem ni se cuvine fără doar și poate, dar nu știm să explicăm de ce.

Cum ar fi dacă acea zi de-a dreptul fatidică s-ar sfârși în felul următor. Te-ntorci acasă nervos nevoie mare și vrei să petreci câteva ore în fața televizorului, să vezi și tu ultimele bârfe și cancanuri. La 7 fix deschizi televizorul pe un post. În loc de știri vezi doar purici. Dai pe alt canal și la fel. Schimbi în neștire și constați că pe niciunul din cele peste 100 de canale nu se transmite nimic. Nervos înjuri compania de cablu și închizi televizorul. Pe la 8 îl repornești și remarci șocat că pe toate canalele e același program. Îți vine să înnebunești și te gândești că ți s-a stricat televizorul. Îți suni prietenii. La mei e aceeași situație. Se face 10 seara. Deschizi din nou televizorul și o crainică frumoasă îți urează noapte bună. Schimbi iar canalele și vezi că toate și-au închis emisia la aceeași oră. Arunci telecomanda pe geam și pornești calculatorul. Măcar acolo CNA-ul nu și-a întins tentaculele. Dar la 10 și 15 se oprește curentul.

Anunțuri

Un gând despre “Ce-ar fi dacă n-ar mai fi

  1. Abia atunci îți amintești în amănunt de tot ce aveai și nu mai ai.
    Suntem programați de mici să vrem tot mai multe lucruri pe care să le dăm uitării pe măsură ce achiziționăm altele. Suntem programați de factori externi (societate, media, educație, etc), nu genetic.
    Altfel, dacă ne-am mulțumi cu ce avem, bucurându-ne de fiecare lucru oricât de mărunt, economia și societatea modernă n-ar mai exista în felul în care o cunoaștem noi azi.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s