Manager sau Lider?

Eu personal nu știu ce caracteristici are un Manager dar știu cum ar trebui să se arate un Lider:

Nu-i e teamă că oamenii săi îi vor lua locul, știind că puterea e trecătoare.
Nu deține adevărul absolut și prin urmare ceilalți nu trebuie să rămână la statutul de învățăcei incapabili să se ridice vreodată la nivelul marilor așteptări.
Vede postura în care se află ca o șansă unică de evoluție a sa prin interacțiune directă cu oamenii săi. E conștient că nu are de multe ori șansa de a schimba în bine, în mod voluntar, viețile altora.
Nu așteaptă din partea oamenilor săi comportament proactiv pentru a-și da seama care sunt realmente valoroși.
Nu se folosește de lingăi pentru a-și atinge scopurile materialiste ci îi pune acolo unde le e locul, dar arătându-le că pot realiza mult mai multe dacă ar fi ei înșiși.
Nu se teme să recunoască faptul că nu e atoateștiutor, deoarece și el e într-un continuu proces de evoluție, care presupune și eșecuri.
Nu face favoruri după criterii personale ci îi stimulează pe oamenii săi să dea tot ce au mai bun dar în felul lor.
Se bucură de faptul că a fi înconjurat de oameni înseamnă noi șanse de a învăța ceva nou.
E mereu același, indiferent cu cine vorbește, șef sau subaltern.
Se bucură când oamenii săi muncesc din plăcere și nu pentru că le e băgată sula în coaste.
Nu are nevoie să-i fie recunoscută autoritatea, pentru că nu dorește asta ci vrea doar să se folosească de ea pentru a mișca lucrurile înainte.
Nu-i este teamă că-și va pierde poziția deoarece cu cât ești mai deschis învățării cu atât ai mai multe șanse în viitor.
Nu-și propune să te învețe el pe tine ceva, fiind conștient că frumusețea vieții constă în situațiile cu totul noi care iți dau plăcerea de a trăi.
Își îndemnă oameni din echipă să fie ei înșiși și să-și urmeze visul, chiar dacă asta înseamnă să-i piardă oricând.
Nu are nevoie permanent de dovezi de recunoaștere a valorii sale. El s-a convins de mult pe el. Acum se concentrează sa dea încredere celorlalți.
Știe că a ține pentru sine ceea ce știe cel mai bine e un păcat mare și că astfel și-a ratat menirea pe lumea asta.
Are un hobby dincolo de porțile firmei, ceea ce-l face să vină în fiecare zi la muncă încărcat cu energie pozitivă.
Nu-și începe toate propozițiile cu verbe la imperativ: fă!, rezolvă!, sună!, adu!

Anunțuri

7 gânduri despre “Manager sau Lider?

  1. Parafrazindu-l pe Rousseau care in cartea X-a, „Despre Legiuitor” spune: „Pentru a elabora cele mai potrivite reguli de convietuire pentru oameni, ar fi nevoie de oameni care sa cunoasca toate patimile sufletului omenesc, dar sa n-aiba niciuna, care lucrind intr-un secol, sa se poate bucura de munca lor in secolele viitoare, a caror fericire sa fie independenta de noi, dar sa vrea totusi sa se ocupe de a noastra, ….. ar trebui Zei ca sa dea legi oamenilor.”, tu descrii aici Zei in locul oamenilor!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s