Prin piață

A venit primăvara. O vreme minunată mă forțează să ies din casă. În ultima lună vremea m-a ținut în joc de glezne. Când foarte cald, când foarte frig. Așa că nu m-am baricadat în casă. Mai mult am defilat prin fața ușii, în așteptarea momentului ideal de a ieși în lume. Și au fost momente, nu glumă. Dar n-am dus lipsă nici de răciri accentuate, cu cer mai puțin variabil și mai mult noros, cu rafale consistente de vânt îmbâcsit cu ploaie.

Spuneam că vremea mă forțează să ies din casă. Eu nu mă pun cu ea căci știu că e capricioasă. Una-două se schimbă mai ceva ca o femeie pusă pe harță, așa că mă îndrept pașii spre o piață de legume și alte fructe. Merg pe jos preț de vreo 20 de minute, răsucindu-mi gâtul să nu dau cu capul de crengile înfrunzite ale diverșilor copaci și ferindu-mi picioarele de generoasele bălți ce tind să se unească pe trotuarele și străzile din oraș.

După ce traversez toate heleșteele neamenajate și prin urmare neomologate pentru pescuit sau înot sportiv, mă pomenesc în fața pieței. La noi piețele respectă un set de reguli milenare. În primul rând mirosul trebuie să fie atât de puternic încât să te întrebi dacă nu cumva piețarii primesc spor pentru muncă în condiții primejdioase. E un miros imprescriptibil și indescriptibil. Imprescriptibil pentru că a intrat în toate straturile solului ce o găzduiește, de nu o să mai iasă nici dacă rușii ne fac un pustiu de bine și-și epicentrează o bombă atomică tocmai deasupra Bucureștilor. Indescriptibilă deoarece pe același metru pătrat se cuibăresc miasme de mult apuse ale unor orătănii și buruieni ce nu se mai comercializează de la moartea lui Stalin, adică martie 1953.

Fără mască de gaze și fără pastile de iod înaintez prin piață să văd ce fructe de sezon se comercializează. Tare mi-e dor de niște fructe mioritice, tocmai acum pârguite. Dar lipsa unei culturi solide în domeniul pomiculturii mă pune cu botul cu labe și-mi arată ieșirea. Mândru totuși de apucăturile mele pomicole nu mă las până nu scanez toate tarabele, în căutarea unor fructe mai de soi, indiferent de originea lor etnică.

Trecând printre produsele expuse, nu scap de ofertele foarte bine prețuite ale tuturor comerciantelor eco. Cu această ocazie admir ultima colecție 1950-1960 de capoate înflorate, la un șir de nasturi, asortate cu șlapi de unică folosință și basmale bine strânse pe urechi. Admiri din treacăt mănușile de țărână de pe mâinile acestor doamne ale gliei și mă îndepărtez gândindu-mă dacă stratul gros de argilă din solurile adiacente capitalei, ce protejează fiecare deget al acestor iubitoare de natură, beneficiază de oxigenarea făcută de râme. Le privesc unghiile mari cât niște linguri de ciorbă, asezonate cu cel mai negru cernoziom din regiune. Îmi dau seama că acest tratament zilnic acordat palmelor și dosurilor nu poate decât să hidrateze pielea greu încercată a acestor proletare ale pământului.

Plec așa cum am venit, fără nicio pungă atârnând de degete. Cu cât mă îndepărtez îmi dau seama că mirosul imprescriptibil și indescriptibil mă urmează, de parcă aș fi un sconcs. Tulburat de efectele încă neelucidate pe deplin ale argilei asupra corpului uman, fug repede acasă să-mi fac o mască de argilă. Am de gând să o întind cu grijă, nu de alta dar mi-e teamă ca oxigenarea să nu se facă tot cu râme.

Anunțuri

2 gânduri despre “Prin piață

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s