Copilăria nu se termină niciodată

Nu știu ce-a mai rămas din copilăria mea, dar cert e că-mi aduc aminte destul bine multe lucruri cu foarte picante amănunte. Acest lucru căpiază pe cei care au copilărit cu mine, deoarece readuc în actualitate lucruri de mult uitate. Că tot veni vorba de copilărie am să relatez ceva important. Eu nu-mi amintesc ca în vacanțele de vară sau de iarnă eu să fi beneficiat de evenimente ieșite din comun când vine vorba de tabere. Fie școlare, fie preșcolare, fie la munte, fie la mare, toate erau la fel de plictisitoare. Ajungeai acolo, te cazai, erai sub o strictă supraveghere a educatoarelor sau a profesoarelor, încolonat participai la diferite activități educativ-distractive și finalizai cu același foc de tabără. De unde aveau ei așa de multe sare de aruncat în foc, eu nu știu. Eu îmi amintesc doar că era o mare criză de sare. Așa că…

Orice copil e plin de energie. Oriunde s-ar afla, el e într-un continuu dute-vino, scopul fiind epuizarea acesteia. Dar în tabere nu prea aveai parte de așa ceva. În cel mai bun caz, înregimentați doi câte doi făceai vreo drumeție, adică mergeai pe jos până cădeai lat sau te bălăceai prin mare un timp limitat. Asta era toata activitatea de aventurier. Tot ceea ce citeai tu în cărțile pentru copii, tot ceea ce vedeai în filmele vârstei tale nu reușeai să regăsești în nicio tabără. Taberele noastre semănau cu niște universități ale cioclilor. Scopul fundamental al profesoarelor, învățătoarelor sau educatoarelor era să nu pățești nimic, pentru ca, la întoarcerea acasă, nimeni să nu le frece ridichea, de la părinți, trecând prin directorime și terminând cu partidul care era în tot și în toate. Din acest motiv ne întorceam acasă mai plini de energie ca niciodată. Prin urmare marile pozne de-abia acum urmau. Și, sincer să fiu, puțini părinți s-au prins de fază pentru a nu ne mai trimite niciodată în aceste locuri generatoare de ulterioare necazuri.

Și uite că anii au trecut și am descoperit în capitalismul nostru lipsit de originalitate locuri numai bune pentru aventuri copilărești. Și, cum nu am reușit să-mi ucid de tot amintirile, m-am comportat ca atare. Undeva aproape de București există amenajate, în păduri, locuri numai bune să te cațeri, să sari, să faci cucuie fără să te smiorcăi, să te julești într-un mod fundamental fără să-ți pese, într-un cuvânt să te bucuri de câteva clipe de copilărie autentică.

Dacă vrei să te narcotizezi din plin cu asemenea momente este indicat să vii la primele ore ale programului. Astfel locul nu va fi prea aglomerat. Dacă vă gândiți ce fel de copii bătătoresc asemenea edenuri ale copilăriei, nu vă mai bateți capul că vă spun eu. Copii ai diverșilor manageri de multinațională, români sau extaziați expați. Știu că străinii sunt extaziați să vină în România deoarece primesc un consistent stimulent financiar pentru locarea temporară într-o țară înapoiată. Dacă vă întrebați de unde știu că sunt copii de șefi, vă pot spune că nu e greu de descoperit asta, deoarece progeniturile bogate pronunță cuvintele rar spre foarte rar, așa cum face orice șef care se respectă. Șeful știe că tu, ca subaltern, nu ai ce face decât să suporți polologhia lui. Doar asta e o dovadă de putere. Părinții, indiferent de sex, sunt destul de crispați, fericirea copiilor nereușind să-i scoată din gravele probleme cu care se confruntă în fiecare zi. Din acest motiv eu nu am rostit niciun cuvânt, nedorind să le sporesc surmenarea. Nu de alta, dar aș fi afectat creșterea PIB-ului pe următorul cincinal, de m-ar fi acuzat televiziunile de scandal de subminarea economiei naționale.

La momentul oportun, adică după vreo 3 ore, am spălat putina. Era de altfel momentul. Locul se umpluse se tot ce va avea țara mai valoros peste vreo 30 de ani, adică atunci când copiii șefilor de azi vor ajunge șefii noștri de mâine. Dacă mai aveam vreo îndoială legată de situația socială a generației născută cu internetul în sânge, atunci aceasta s-a risipit la plecare. Parcarea amenajată în natură, într-un imens luminiș, ce egala prin dimensiune ego-urile reunite ale tuturor șefilor din pădure, gemea de toată gama mașinilor de teren de firmă. Am căutat cu privirea un Duster. Mi-a fost imposibil. Ceea ce înseamnă că subalternii nu-ți petrec timpul liber cu șefii. Cu toate acestea eu sunt hotărât să mai cutreier aceste locuri, nu de alta dar vreau ca peste 30 de ani să trăiesc un sentiment de deja vu.

2 gânduri despre “Copilăria nu se termină niciodată

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s