Pușca și cureaua lată, ce actori erau odată…

Din întâmplare, zilele trecute, am dat pe youtube de o piesă de teatru de pe la începutul anilor 80: Sfântul Mitică Blajinu. O piesă propagandistică a lui Aurel Baranga, scrisă în stilul epocii, de ironizare a defectelor oamenilor muncii, dar care nu caracterizau anii respectivi, numiți emfatic Anii Noștri.

Dar ce actori jucau în acea piesă! Toți unul și unul: Stela Popescu, Petrică Gheorghiu, Amza Pellea, Hamdi Cerchez, Tamara Buciuceanu, Dem Rădulescu… O plăcere să-i vezi și să-i asculți. Păi la ce talent aveau, era suficient doar să se uite peste textul mediocru pentru a scoate aur din el. Simplitatea formelor, aerul de autenticitate răzbat din fiecare pas făcut de acești actori prin piesa de colhoz a trecutului nostru roșu.

Această piesă de teatru mi-a redus din nou în memorie motivul pentru care nu mai reușesc să merg astăzi la teatru. Păi monștrii pe care am avut onoarea și plăcerea să-i văd, să le fiu contemporan, au fost atât de talentați și dedicați meseriei lor, încât mi-e imposibil să accept ceva ce este sub această ștachetă. Și să mă ierte bunul Dumnezeu, dar generațiile de actori post-decembriști sunt de o mediocritate totală.

Or fi fost talentați cândva, nu contest, pentru că eu nu am avut parte de talentul lor, dar astăzi ei sunt praf și pulbere. Tot talentul pe care poate l-or fi avut l-au dat pe o celebritate efemeră. Dornici de un succes lesnicios, în epoca zecilor de televiziuni și a internetului atoatefăcător, așa-zișii actori și-au pus poalele în cap, doar-doar vor fi acceptați de un public din ce în ce mai abrutizat și mai ineducat.

Succesul de care se bucură unii dintre ei, în fața unui asemenea hal de public, îi face să se creadă la fel de talentați ca Birlic, Giugaru, Cotescu, Cozorici sau George Constantin. Ei confundă recunoașterea unui public avizat cu hăhăiala cu miros de bere ieftină a mahalalei supraexcitate de televiziunile care le cântă în strună, doar doar le-or lua și bruma de câștig.

Adevăratul succes îl ai atunci când primești recunoașterea unor cunoscători în ale teatrului. Ce pretenții să am de la niște actori care s-au specializat doar în stand up comedy sau în improvizație? Se pare că Cehov, Shakespeare, Caragiale sau G B Shaw sunt prea mici pentru planurile lor actoricești. Ei nu-și mai pot interpreta decât propriile elucubrații pe care, într-un mod prețios și pretențios, le declară creații. Într-o lume în care teatrul nu mai e artă ci doar o antecameră a televiziunii prostatice, mie îmi rămâne posibilitatea doar de a asculta teatru radiofonic sau de a vedea teatru tv produs cândva când teatrul era doar teatru iar televiziunea era doar armă propagandistică, ceea ce este și astăzi. Pușca și cureaua lată, ce actori erau odată…

Anunțuri

2 gânduri despre “Pușca și cureaua lată, ce actori erau odată…

  1. Mi-aduc aminte piesa. Toţi îl criticau când a fost dat afară din birou ca să afle îngroziţi că a fost numit sus, la minister. Tudor Muşatescu nu se învecheşte niciodată.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s