. (punct)

„Bă! Da’ nimic nu vă place! Da’ nimic! N-am mai văzut așa ceva!” (aici era foarte important să pot reproduce tonul). Așa mi-aș fi început articolul despre cei care îmi dau sfaturi cum anume să scriu. Dar mi-am dat seama că nu pot face acest lucru, deoarece acești oameni mă iubesc. Mă iubesc chiar foarte mult, altfel n-ar fi tăbărât pe mine cu un pomelnic de povețe. Seamănă cu o armată de bunicuțe (mari amatoare de împletit cu iglița), care-și privesc nepoțelul neastâmpărat (adică eu) cum face pozne. Orice bunicuță este mereu o ființă utlilă pentru nepot deoarece privește faptele acestuia cu multă înțelegere.

Acum ea stă și mă judecă pe mine. De ce scriu? Și în primul rând de ce sunt așa de critic? De ce nu țin cont de ce vor oamenii să citească? De ce nu-mi diversific aria subiectelor abordate? De ce nu folosesc un alt stil că poate aș avea mai mult succes? Așa își încep iubitoarele mele bunicuțe discuțiile cu mine. De cum mă prind în raza lor vizuală abia așteaptă momentul să-mi ofere din dragostea lor dezinteresată. Acum a nu se înțelege că e vorba doar de femei. Nu! Un NU hotărât! Sunt și bărbați, adevărați bunici atomici, care-mi vor binele. Sfaturile lor sunt la fel de utile ca și ale bunicuțelor neastâmpărate.

Ce-mi place cel mai mult la cei care mă iubesc și nu-i lasă indiferent ceea ce scriu, este privirea lor. E un zâmbet amestecat cu o anumită îngrijorare. Ceva de genul: „Oare ai să reușești, nepurcelul meu neastâmpărat?”, „Oare cu cine semeni că nimeni nu te poate înțelege?”, „Pe cine vrei tu să impresionezi?”, „Ce vrei să spui cu ceea ce scrii tu acolo?”, „Eu știam că te crezi deștept, dar nici chiar așa!” și multe altele.

Și pentru că oamenii ăștia mă iubesc, mă simt cumva stingher și neajutorat. Nu știu cum să le spun esența. Și esența asta e tare simplă, bătu-o-ar norocu’, s-o bată! Nu vreau nimic. Nu cer nimic. Nu dau în nimeni. Scriu ce vreau și când vreau. Dau afară ce e în interiorul meu. Cine vrea citește, cine nu are ce face. Nu doresc să reușesc, că nu am unde. Scriu pentru mine și atât.

Știu că sună egoist dar în asta constă toată plăcerea scrisului. Vrei să fii tu însuți în scris? Nu mânca căcat (cacofonia în acest caz nu doar că este acceptată, ba e chiar necesară). Păstrează-ți principiile. Ele sunt ghidul tău în viață (poate chiar un mentor…). Nu primi sfaturi. Ți-ar distruge originalitatea. Și multe altele…

În rest viața e așa frumoasă… (aici era foarte important să pot reproduce tonul).

Anunțuri

Un gând despre “. (punct)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s