Când mă uit în urmă…

Când mă uit în urmă îmi dau seama de ce pot fi mulțumit. Am trecut prin bune și prin rele. De la cele bune am învățat să râd, de la cele rele, să am subiecte de glume. Nu regret nimic din ce-a fost. Fără ele nu aș fi cel de azi. Toate experiențele m-au marcat într-un fel sau altul, de unele sunt mai mult, de altele mai puțin conștient. Dar știu că toate la pachet ma definesc pe mine. Și sunt mulțumit.

Când mă uit în urmă zâmbesc de fiecare dată când mă gândesc că primele mele amintiri sunt legate de biblioteca de acasă și de părinții mei citind. Ce exemplu mai bun aș fi putut cere alor mei că să ajung acum un om care nu-i este rușine cu trecutul său. Și zău dacă am de ce mă rușina. În cel mai bun caz aș putea mustăci la puhoiul de amintiri care au decurs de aici.

Când mă uit în urmă și-mi amintesc de cei care m-au călcat pe grumaz cu bocancul uniformizării, pentru că nu au înțeles niciodată diversitatea, îmi dau seama că mă lasă indiferent. Recunosc că nu pot întoarce și celălalt obraz dar acest lucru nu mă împiedică să nu mai am niciun sentiment față de ei. Fără talpa lor groasă și grunjoasă nu as fi avut experiențe care să-mi fi dat suficient de gândit. Dar asta nu înseamnă că le sunt recunoscător. Încerc să-i ignor și uneori chiar îmi iese destul de bine. Mai recunosc că nu întrețin relații cu ei, adică nu sunt suficient de bun, dar nici masochist nu aș putea fi.

Când mă gândesc la oamenii minunați pe care i-am întâlnit radiez în totalitate pentru că știu că prezența lor m-a înălțat mai sus de locul în care sunt acum și nu regret asta deloc. I-am privit întotdeauna cu admirație dar nu am cutezat să mă apropii prea mult de ei pentru a nu-mi fi interpretată admirația drept lingușeală și știu că sunt destui potlogari care s-au hrănit din aura lor. Am păstrat distanța față de ei deoarece de aproape nu le puteam cuprinde întreaga frumusețe interioară și în plus nu aș mai fi fost capabil să învăț cum să fiu eu însumi.

Când mă gândesc la oamenii cu care am interacționat îmi dai seama că aceștia nu au prea multe amintiri legate de mine deoarece mereu m-am guvernat de principiul de a nu le face rău. Cu alte cuvinte nu am prea făcut bine și asta pentru că nu am vrut să le tulbur viețile. Mi-a fost suficient să încerc să-i înțeleg. Pe unii am reușit, pe alții nu. Dar sunt mulțumit. Și cred că intuiesc de ce. Pentru că nimic nu contează. Poate doar liniștea ta interioară.

Anunțuri

Un gând despre “Când mă uit în urmă…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s