Binomul părinte – copil

Dacă pici din întâmplare la mall sâmbăta sau duminica, pe la amiază, dintr-o dorință inexplicabilă să vezi un film, s-ar putea să nu fii foarte mulțumit de alegere. Spun asta deoarece la acea oră vei vedea la casa de bilete o coadă ca pe vremuri la PECO. Cine nu a prins vremurile de dinainte nu poate înțelege acest lucru, deoarece coada la PECO (adică la cota de 25 litri de benzină lunară) se întindea pe kilometri. Te așezai azi la coadă și-ți venea rândul la rație peste vreo 4 sau 5 zile. Se subînțelege că veneai zilnic la coadă să-ți muți mașina din loc altfel erai sărit.

Am divagat cam mult, așa că e mai bine să revin la cinematografele de la mall. Cum spuneam, un puhoi de copii însoțit de puhoiul aferent de părinți se zbenguie nerăbdători să vadă filmul. Se subînțelege că fac un zgomot și o zarvă pe măsura relației cu care o au cu părinții. Și aici e problema. Fiind coada destul de lungă, am avut ocazia să examinez un pic binomul părinte – copil venit la film la mall. Se vede de la o poștă că vorbim de copii de condiție bună, lucru ieșit în evidență prin îmbrăcăminte, tunsoare și privire. Cu alte cuvinte au avut parte de ceva educație. În plus dau senzația că suferă toți de sindromul ADHD.

În ceea ce-i privește pe adulți, părinții acestora, se trag ușor câteva concluzii. Toți sunt încercănați, îngândurați și lipsiți de un entuziasm prea mare. Se vede de la o poștă că lucrează la întreprinderile și uzinele de tip nou, unde angajatul formează un alt binom, dar de data aceasta cu angajatorul. Angajatul e cu munca, angajatorul cu capitalul (scuzată-mi fie cacofonia!). Și uite așa, nici la film nu scăpăm de Marx. Dar noile fabrici nu sunt la fel de rigide ca cele de dinainte, principiul după care se guvernează fiind: la muncă vii când vrei, pleci când poți.

Trăind într-o economie a cererii și a ofertei e de la sine înțeles că producătorii de filme pentru copii sunt cei mai norocoși din branșă, având probabil cel mai mare profit posibil. Păi cum să nu fie așa când la un film pentru copii, odraslele vin la pachet cu părinții sau bunicii. În plus, e o întreagă industrie pe verticală, pe orizontală și chiar pe diagonală (nimic nu iartă capitaliștii ăștia), care profită la maxim de acest binom părinte – copil. De la jucării ce imită personajele din film, până la benzi desenate, filme seriale și desene animate nu-i decât un pas.

Și uite așa, dintr-o singură idee de adormit copiii, producătorii de filme pentru ștrengari scot bani de la trei generații. Vor, nu vor, părinții sau bunicii văd și ei un film pentru puberi. Fericire mai mare pentru un producător nu poate fi decât, ca printr-un produs pentru o categorie țintă, să lovești în altele două. Se pare că ei aplică – având un real succes – rețeta Croitorașului cel viteaz, 3 dintr-o lovitură. ( Știu, mingnonul designer nimicea 7 din aceeași unică trosneală)

Dacă tot profităm de sentimentul de vinovăție al părinților, de ce nu mergem mai departe? Adică să-i spoliem pe adulții care nu au timp de nimic, nici măcar de copiii lor, extinzând aria activităților în care părinții să plătească mai mult. O să dau doar câteva exemple. Grădinița cu program prelungit pentru părinți, unde părintele trebuie să petreacă minim 2 ore cu progenitura, să mănânce și să desfășoare diverse activități împreună (colorat, cântat, dansat, jucat etc). Taberele pentru copii cu participarea extraordinară a părinților, în care oamenii mari trebui să doarmă în același pat cu picii, să umble bezmetici prin natură cu aceștia și, la final, să promită că la anul vor sta 4 săptămâni în tabără în loc de două. Mall-ul pentru copii, care ar fi cea mai grea pedeapsă pentru un adult. Aceea de a-i cumpăra năzdrăvanului totul.

Până la deplina pedepsire a părinților prea muncitori, promit să nu mai vin la film la amiază ci seara, așa cum face orice adult înțelept. Nu de alta dar nu mai suport să văd ultima fază a capitalismului cosmopolit: exploatarea părintelui de către copil. Uof! Iar am ajuns la Marx!

9 gânduri despre “Binomul părinte – copil

  1. Dar oare tu nu stii ca nu trebuie sa plece in tabere ca sa doarma in acelasi pat parintii cu copiii? Asta se intampla acasa si face subiectul unor lungi dezbateri de parenting!

    1. Aşa o fi dar acolo vorbim de părinţii ultraprotectivi. Eu vorbeam de părinţii dedicaţi construirii capitalismului. 🙂

  2. Aşa este, producătorii filmelor pentru copii sunt cu adevărat nişte oameni împliniţi. Premiera cu cele mai mari încasări de săptămâna asta a fost cea a noului film cu SpongeBob! :))

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s