Naturalețe sau falsitate?

Tot uitându-mă în jurul meu – deh, sunt înconjurat de oameni – am constat fără să vreau un lucru. Și acest lucru mă face să mă îndoiesc de unele convingeri pe care le aveam. Am constatat, și asta într-un mod cu totul întâmplător, că naturalețea e un atribut al oamenilor care fac lucrurile din plăcere, în timp ce falsitatea e o caracteristică a celor obligați (de alții sau de ei înșiși) să facă lucruri ce le sunt peste mână, lucruri împotriva firii lor.

Păi cum aș putea traduce altfel comportamentul oamenilor? Naturalețea e acea stare pe care o ai doar când ești împăcat cu tine însuți, iar împăcarea vine doar când ceea ce faci, ceea ce te înconjoară te bucură și te lasă fără pic de ranchiună. Am văzut oameni care sunt extrem de naturali dar, din păcate, ei nu sunt mulți. Ei își văd de treburile lor indiferent de context, dând o notă de originalitate magică fiecărei clipe trăite. În plus, e o plăcere să te afli în preajma lor deoarece energia degajată e una pozitivă, ei fiind pe zi ce trece un foarte bun exemplu pentru cei ce iubesc viața fără ipsos.

Naturalețea nu merge niciodată singură pe stradă ci însoțită de sora ei șugubeață spontaneitatea. Ar fi și imposibil să întâlnești un om care să se poarte natural și care să nu fie spontan. Ar fi culmea culmilor să fie altfel. Indiferent de context, omul care se poartă natural este capabil să se comporte spontan, fără a țese de acasă un plan. Îi va trata pe ceilalți cu aceeași dezinvoltură, fără să urmărească niciun scop, ceea ce va crea mirarea generalizată a celor lipsiți de naturalețe.

Naturalețea și spontaneitatea să umble neînsoțite de fratele lor, marele ștrengar, umorul? Niciodată! Păi se poate să nu condimentezi nițel atmosfera cu niște glume nevinovate? În niciun caz! Dacă mediul în care a intrat un om care se poartă natural ar fi prea scrobit și prea etichetist, acesta și-ar lua tălpășița pentru că i-ar fi imposibil să-și exerseze spontaneitatea și umorul. Iar o viață trăită fără naturalețe, spontaneitate și umor e o viață ratată, o viață care nu va inspira pe nimeni. În cel mai bun caz va fi un bun exemplu de așa nu.

Cât despre cei forțați la falsitate, nu am decât părerile mele de rău și mai ales regretul că oamenii respectivi vor trăi o viață plină de ipocrizie care-i va ostraciza departe de bucuriile vieții. Ajungi să te gândești de ce sunt oameni care se autoflagelează făcând lucruri ce nu le aduc nicio satisfacție, știind foarte bine că astfel se condamnă la nefericire. Aceștia duc o viață în oglindă cu oamenii care se poartă natural. Dacă oamenii naturali sunt spontani și plin de umor, cei artificiali sunt rigizi și serbezi. Nu-i scoți din ale lor nici cu tunul. Mai mult decât atât, îți e și foarte greu să comunici cu ei, deoarece aceștia nu cunosc decât o cale, a lor. Una foarte lungă și deșertică.

Și ar mai fi o diferență între cele două tipologii: primii nu țin neapărat să demonstreze ceva, în timp ce ultimii mai au pe foarte mulți de convins. Atât…

Anunțuri

3 gânduri despre “Naturalețe sau falsitate?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s