La Gambrinus

Berăria Gambrinus acum o sută de ani

Cred că e un loc de întâlnire al corporatiștilor, altfel nu înțeleg de ce văd laptop-uri deschise și sâmbăta la amiază. De unde trag concluzia că se muncește la foc continuu în mediul privat autohton. Berăria nu e foarte mare, e mai mult dezvoltată pe verticală decât pe orizontală dar a fost refăcută cu gust de actualii proprietari, spanioli pare-se. Găsești mese și scaune ca pe vremea lui Nenea Iancu și numai cine nu iubește șueta la o bere gulerată nu va aprecia această bodegă înfiptă într-o zonă ultracentrală, aproape de Cișmigiu.

Spațiul mic te face să te simți aproape ca acasă, de nu-ți dai seama de unde ai avut atâtea bani să-ți angajezi bucătari, barmani și chelneri, toți îmbrăcați după un anume cod, fiind într-un du-te vino continuu. Nu stai mult la masă până când un chelner se-nființează în fața ta. Te servește imediat ceea ce-nseamnă că multe dintre preparate nu doar că se fac pe loc ci și că unele deja sunt făcute, cunoscându-se portretul robot al clientului multinațional.

Fiind un loc preferat de corporatiștii leptopați, tehnologia e la ea acasă. Pe fiecare masă tronează un dispozitiv wireless, cu mai multe butoane, în funcție de nevoile clientului. Chestia e că și funcționează. În ceea ce privește mâncarea ei se laudă cu rețetele secrete ale bucătarului. Nefiind un mare gurmand nu pot să-l laud și nici să-l critic. În ceea ce privește berile, punctul lor forte sunt cele cehești, ceea ce le permite și celor introverți să devină limbuți și joviali.

Fiind un mediu cu ștaif nu am sesizat un prea mare zgomot, ceea ce arată că înalta clientelă rămâne discretă și în momentele de maximă euforie. Vorba aia: boierul tot boier! În plus, pentru cei care nu pot trăi fără o mașină, la subsol există o parcare cu plată. Așa că, până și cei mai leneși creatori de plus-valoare aducătoare de profit vor ajunge la o masă rezervată din timp, făcând maxim 30 de pași de la mașină până la bere.

Pentru a trăi senzațiile tipice muncii, totul e open-space, inclusiv în spațiul destinat nefumătorilor. Nefumătorii sunt plasați la etaj, între ei și tabaciști nefiind decât o balustradă. Acest lucru mi se pare ciudat deoarece, conform legilor fizice, fumul de țigară se ridică până la nefumători, arătându-le și lor ce pierd dacă nu fumează. În plus, la etaj, se adună pe lângă fum și căldura degajată de energia nesecată a clientelei subțiri. Un simplu dinam plantat între două mese de nefumători ar produce suficientă energie electrică cât pentru tot Bulevardul Elisabeta – fostă Kogălniceanu (sic!)-, după cum cu tâlc scrie pe tăblițele de pe bulevard.

Cel mai indicat moment al săptămânii este sâmbăta la amiază, atunci când am picat și noi. În acel moment te vei simți ca un pașă, deoarece puțini alți clienți îi calcă pragul. Atunci trăiești senzația sublimă că berăria e deschisă doar pentru tine și sentimentul personal al ajungerii materiale. După câteva beri, sentimentele personale te vor abandona, lăsându-te amanet celor de veselie continuă. Dar nu uitați nicio clipă că vă aflați într-un loc decupat parcă din timpurile lui Nenea Iancu și prin urmare consumați moderat mâncare și alcool. Nenea Iancu să trăiască!

Anunțuri

2 gânduri despre “La Gambrinus

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s