Maestrul și părerile lui

Nu mă las dominat de simpatii sau de antipatii atunci când vine vorba de un artist de orice natură ar fi el. Mama, de exemplu, dacă nu-i place un actor nu se uită nici la filmele în care acesta apare. Dar eu nu sunt așa. Recunosc cinstit că nu-mi place de Brad Pitt, dar asta nu înseamnă că nu am văzut multe din filmele lui. Și sincer nici nu am avut ce pierde. În Seven l-am admirat pe Morgan Freeman, în Legendele toamnei pe Anthony Hopkins, în Inglorious Bastards pe Christoph Waltz, în Fight Club pe Edward Norton. Prin urmare ar trebui să-i mulțumesc lui Brad Pitt că datorită lui m-am putut bucura de interpretarea altora.

Cum spuneam, nu am simpatii și antipatii care să-mi afecteze părerea despre un artist. Așadar am fost la un concert al lui Tudor Gheorghe. O voce superbă care știe atât de bine să interpreteze melodii ce în gura altora sună ca un bâzâit de muscă. În sală lume multă ca la botez. Care mai de care mai îmbrăcat cu ștaif. Vorbim aici de oameni cultivați pentru care vizionatul unui spectacol e un ceremonial în sine.

Artistul, ca orice artist care se bucură de un renume de netăgăduit, știe cum să se dea în stambă. Între 2 melodii introduce 10 minute din părerile lui personale. Mai că am tras concluzia că nu are cu cine vorbi în spațiul intim. Unde mai pui că opiniile lui politice erau cam diametral opuse cu a celor din sală. Cum spuneam, sala plină ochi de intelectuali de toate culorile, de la instituții de stat până la cele mai corporatiste corporații. Aceștia, oameni fini, deși au votat în masă cu Iohannis, nu reacționează în niciun fel la răutăcismele maestrului care se dovedește de un naționalism ce l-ar face mândru și pe Ceaușescu. Toți educați știu cum să rabde un interlocutor nevorbit de mult, știind că vor fi serviți la schimb cu cele mai frumoase interpretări. Iar la acest capitol Tudor Gheorghe nu a dezamăgit deloc.

Maestrul are o atitudine nemascat condescendentă. Deși ne-a privit pe toți, așa cum stăpânul își cuprinde cu privirea holdele de grâu, grajdurile pline de orătănii și animale patrupede, în realitate nu a văzut pe nimeni. El era singur în fața propriului ego (și să mă ierte Dumnezeu, dar mare mai e!), iar noi nu jucam decât rol de cutie de rezonanță. Cred că îi cam place cum sună vocea lui atunci când se izbește de scăfârliile noastre educate în anii tulburi ai democrației postrevoluționare.

Publicului, așa cum îi șade bine oricărui public venit de-acasă, n-a crâcnit în front. Când era de aplaudat aplauda și când era de tăcut tăcea smirnă, ca nu care cumva maestrul să divagheze de la lungile monologuri pe care de obicei le poți avea doar atunci când ești tu și cu trupul tău la duș. În fine! Muzica a fost divină, precum și glasul marelui nostru artist. Mă gândesc că ar trebui să i se spună că noi venim pentru muzică și nu pentru chibițăreală politică. Oricum, sunt fanul lui. Sunt hotărât să mă duc și la următorul concert. Așa mai aflu și eu cum mai merge țara, soro!

Anunțuri

3 gânduri despre “Maestrul și părerile lui

  1. Priveşte partea bună a lucrurilor: ai şi spectacol şi comentariu politic la acelaşi preţ…
    Cred că şi de aia lumea tace când o ia razna. Să nu le ia bani la ieşire pentru „supliment” 🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s