Mașina oficială

Înainte era neagră și se numea Volga. O aveau puțini. De obicei doar cadrele superioare de partid, din întreprinderi și cei de la Securitate. În mașina de la Securitate nu era recomandat să intri. De obicei din ea nu mai ieșeai. Ani au trecut, lumea s-a schimbat iar mașina oficială a rămas tot neagră, dar se numea Dacia. Și în primul și în al doilea exemplu se poate vedea foarte bine elementul definitoriu al mașinii oficiale, culoarea neagră.

Apoi au mai trecut niște ani. Cei care au construit comunismul s-au metamorfozat în constructori dedicați ai capitalismului. S-au schimbat și mașinile oficiale bineînțeles. Dar ele tot negre sunt în cele mai multe cazuri. Acum nu le mai folosesc doar cei de la partid(e) și servicii secrete ci și făuritorii glorioșilor ani contemporani. Singura mare diferență față de ani de dinainte este dată de dimensiunea mașinii. Cu cât omul e mai sus într-o ierarhie, mașina e tot mai mare. Cu cât responsabilitățile sunt mai apăsătoare cu atât și mașina e mai tare.

M-am convins de acest lucru în week-end-ul care a trecut. Am profitat de soarele care a apărut după mai bine de o lună și am luat la picior partea mai împădurită a orașului. Undeva, în dreptul lacurilor, m-am întâlnit cu o cunoștință. Pentru a profita de vreme, dar și de reîntâlnire, am tras pe dreapta într-o pizzerie de pe lângă fosta bază Pionierul.

Cel mai mare noroc al nostru a fost că eram perpedes. În parcarea din fața stabilimentului nici un loc liber. În imensa curte se lăfăiau cohorte de mașini negre, de la limuzine de producție germană până la cele mai elitiste mașini de teren britanice și nord-americane. Cuvântul de ordine era culoarea neagră. În timp ce ne consumam respectiva bere, amicul, ce-și duce veacul într-un minister plin de bani și de relații, începe să-mi înșire cine e cu noi în pizzerie. Doamna din colț e mare într-o firmă de farmaceutice, bătrânelul de la fereastră e Numero Uno într-o firmă de audit, care la rândul ei e Numero Uno, domnul grizonat și plin de mușchi de la intrare e șeful unei importante bănci. Etc, etc, etc. Și tot așa, și tot așa, și tot așa…

Măi să fie!, îmi spun eu derutat. Aici, la pizzerie, sunt doar oameni cu greutate. Și pentru a nu face disonanță și-au luat toți mașini tot cu greutate: „n” tone de fiecare. Nu știu cum se face că o poziție tot mai înaltă presupune o mașină tot mai mare. Păi în ritmul acesta o să vedem mari șefi umblând într-o betonieră sau într-un cap-tractor. Printre facilități va fi pentru primul să țină betoniera pornită toată noaptea, pentru a ști vecinii din Paradisul Verde sau din Stejarii Country Club că făuritorul profitului nereinvestit ci dosit, a venit acasă. Iar celălalt își va asorta remorca cap-tractorului cu ceasul Constantin sau Rolex. Depinde de starea de spirit, dar și de mărimea profitului. Atunci să te ții locuri de parcare peste tot în oraș.

Ca să ies și eu în relief mă gândeam să-mi cumpăr o combină de treierat, dar e și asta tare scumpă, bătu-o-ar vina! Când ieșeam la bere aș fi blocat jumătate de oraș. Nu m-ar fi depășit nimeni, neam! Iar după ce o parcam în fața unui club de fițe, nu mai venea și nu mai pleca nimeni. Rege aș fi fost între atâția oameni cu stare. Dar așa, nu-mi rămâne decât să-mi reînnoiesc abonamentul la metrou și să mă rog ca înalta conducere a transportului subteran să nu cumpere vagoane mai mari decât tunelurile. Altfel voi fi nevoit să testez la nesfârșit transportul la suprafață. Și la ce trafic e în București un MiniOne sau măcar un Opel Adam ar face minuni. Dar în ziua de azi mai rar vezi minuni.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s