Surpriza din avion

Cum călătorului îi șade bine cu drumul, așa și eu am făcut calea întoarsă din însorita Spanie. Nu știam că avea să mă aștepte un oraș, recte Bucureștii, care nu a mai văzut soarele de exact 4 săptămâni. Ce mi-a plăcut foarte mult la aeroportul Barajas, pe lângă nume, a fost modul în care se face legătura între locul în care faci check-in-ul și vamă. Cu metroul. Mă aștept ca în viitor între cele două puncte se mergi direct cu avionul.

Urcăm în avion și ne ocupăm locurile sub privirile atente ale unor însoțitoare de bord cu zeci de ani de experiență. Acest lucru ne dă un sentiment inexplicabil de liniște. Ne zicem în gând că așa va fi tot drumul și ne râdem în barbă. Nu prea mai sunt scaune libere, semn că Madridul incită românii. Când credeam că totul e gata și putem pleca sănătoși, se aud râsete și zgomote. Apar vreo 6 bărbați în frunte pe maharajahul manelelor. Toți de diferite înălțimi, dar foarte lăbărțați în talie. Erau îmbrăcați în negru din cap până în picioare. Negru pe negru?, mi-am zis eu, nu se potrivește cromatic. Cu toate acestea am reușit să-l recunosc pe „le roi”, deoarece el avea burta cea mai mare, semn a deplinei realizări umane și în plus se poziționase strategic în fața liotei de nărăvași însoțitori.

Pe drum spre locurile sorocite pentru „șahinșahul” cântecelor urlate, toți cei din suită, inclusiv marele manelolog, își rotesc privirile prin avion așteptând ca unicul interpret să fie recunoscut. Dar nici țipenie de zgomot! Nici măcar una bucată călător nu dă semne să înțeleagă norocul care a dat peste el, de a călători împreună cu cel mai cunoscut urmaș al Romicăi Puceanu.

În sfârșit se așează și reprezentanți muzicii după ureche pe locurile lor, neuitând să vorbească între ei ca și cum ar fi într-un club, adică foarte tare. După ce-și trag sufletele răvășite de nerecunoștința celorlalți pasageri, își deschid telefoanele mobile, dând drumul la cântecele cunoscutului țar muzical. Poate așa inculții călători vor conștientiza ce noroc a dat peste ei, chiar dacă preț de numai 3 ore și jumătate. Stupoare totală! Nici acest tratament nu a dat vreun rezultat.

Profund tulburat de ignoranța noastră demnă de o școală de cartier din Zăbrăuți, maestrul cântecului oriental și-a luat multele kilograme în dinți, pentru a ne arăta el însuși cu cine avem de-a face. A trecut prin fața fiecărui loc din avion, zâmbind larg, așa cum procedează în clipurile sale, pentru ca noi să ne dumirim în sfârșit cu cine suntem contemporani. Astenizat în ultimul hal de starea noastră totală de indiferență, ayatolahul muzicii de cort s-a prăbușit pe locul său deoarece urma aterizarea.

Așa că, rămas în urma noastră, marele șef de trib muzical a spus: Să nu-mi mai spună mie cineva că în low-cost sunt doar proștii, că, uite, în cursa asta de linie, am dat doar peste repetenți, fără o minimă educație muzicală. Să nu mă recunoască unul măcar?! Așa ceva nu am mai pomenit! Se duce țara asta de rupă! Ascultați-mă pe mine!

Anunțuri

3 gânduri despre “Surpriza din avion

  1. Domn’ Naita, prea esti circotas! Calatorul vine, bea, plateste, pleaca, Calatorului ii sade bine cu drumul. Chiar aseara fiul unui amic, nu spui cine, persoana importanta (Florin!) magnetizat putin, mi-a dat un link pe youtube, cind l-am accesat, STUPOARE! CHIAR REGELE MANELELOR in persoana! Mi-a venit RAU! L-am apostrofat imediat si i-am interzis sa-mi mai trimita astfel de linkuri vreodata si i-am explicat ca la mine familia de cuvinte „manele” este „kinjutsu”! By the way, imi amintesc cu mare placere cum pe vremea copilariei, cind plecam cu mama mea din gara Bailesti, era o splendoare! Tot peronul era inflorat, un amestec de culori ce-ti incinta ochiul, pirande imbracate cu rochii in toate culorile curcubeului, un spectacol de culoare cum n-am mai vazut! De fiecare data savuram acest minunat spectacol cromatic, ce-ti incinta ochii si-ti bucura sufletul, priveam cu deosebita admiratie, analizind atent fiecare personaj in parte, cu ochii mei curiosi de copil, gara Bailesti si gara Segarcea iti ofereau o priveliste cum azi din pacate nu mai intilnesti…. In ultima calatorie la Bucuresti in metrou am intilnit un personaj similar, din familia de cuvinte kinjutsu!, imbracat in aceeasi nuanta cromatica, fada, lipsita de orice stralucire, cu o pereche de pantaloni, in aceeasi nuanta, strinsi pe pulpa, de mi-a fost imposibil sa inteleg cum poate intra in ei… La numarul meu de la picior (44 la pantofii romanesti, 45 la cei italieni) ar fi trebuit sa-i tai ca sa-i pot introduce, ori scoate… Erau asa de strinsi, incit tind sa cred ca trebuie sa fi fost cumva infasurati si legati pe picior. Cit de frumos ii poate sade unui om care are un numar mare la picior?!

  2. PS.. A nu se intelege ca sint impotriva genului de moda care iti ofera o anumita lejeritate la pantaloni. Desi nu pre am agreat blugii gen „salvari”, bufantiii au fost cei mai comozi blue geans si nu numai, dar si cei care mi s-au parut si cei mai eleganti, mai ales culorile deschise de vara.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s