Ion Iliescu și memoriile lui

Am auzit că și-a scris memoriile. Era și timpul. Are 84 de ani și cam tot ce era de făcut a făcut. Acum a venit vremea vorbelor înșirate pe hârtie. Nu știu cum se face, dar am o strângere de inimă când mă gândesc la ce-o fi scris Nea Nelu acolo. Mi-e teamă să nu mă dezamăgească din nou. Prima dată m-a dezamăgit la Revoluție, când a întinat nobilele idealuri ale Lidertății, în timp ce Ceaușescu (iertată-mi fie cacofonia) le întinase pe cele revoluționare. Deh, comuniștii erau, sunt și vor fi niste revoluționari de profesie care își încearcă armele ideologice de distrugere în masă pe spinarea popoarelor în fiecare zi.

A doua oară am fost dezamăgit când am citit cartea interviu a lui Tismăneanu cu portdrapelul comunismului românesc cu față umană, firește același Ion Iliescu. Dacă am așteptat să citesc adevăruri despre perioada în care Ion Iliescu s-a lăfăit pe culoarele puterii comuniste și apoi neo, m-am înșelat amarnic. Totul a fost în același stil învechit al limbii de lemn care nu moare niciodată. Dă-i unui om posibilitatea să spună ceva cu ajutorul limbii de lemn și nu va spune nimic. Limba de lemn e ca un blestem. O folosești, dar nu-ți folosește la nimic. O mai întâlnim și în vremurile noastre cele de libertate pline, fie pe la politicienii de mucava, fie pe la firmele cu aer internaționalist.

Dacă voi citi cartea de amintiri a celui mai zâmbăreț dintre pământeni, mi-e teamă că voi fi dezamăgit definitiv. N-aș putea suporta devastarea produsă de absoluta limbă de lemn. Îl și văd cum vorbește despre idealurile pentru care a militat întreaga viață prin toate posturile de conducere ale partidului comunist. Mi-e teamă că nu va răspunde la niciuna din întrebările reale și profunde: Mai crede și acum în comunism? Cum a reacționat când întreaga elită (politică, economică, culturală etc) interbelică a ajuns la canal, sub pământul comun al celor fără de cruci sau departe de țară? A mai crezut în comunism când regimul comunist își devora primii fii în anii 50? Ce a zis când a aflat câte lucruri au furat rușii din România prin intermediul firmelor mixte numite sovrom? Cât de tare l-a durut în 1991 căderea marelui frate de la răsărit? Are acum vreo urmă de speranță când îl vede pe Putin încercând să refacă lagărul fericirii globale? Și la final o ultimă întrebare: Domnule Iliescu, dumneavoastră sunteți român sau internaționalist?

Hai la lupta cea mai mare,
Rob cu rob să ne unim,
Internaționala
Prin noi s-o făurim!…

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s