Țiganii

Prima amintire legată de ei e din copilărie. Să fi avut vreo 5 ani. Treceau în căruțele lor de coviltir, murdari din cap până în picioare, într-o devălmășie totală, răsunând din toatele ungherele atelajelor medievale țipete, râsete și muzică. Trecea șatra de țigani. Știu că am fost profund impresionat și m-am întristat până la lacrimi. Nu știam că există oameni care să trăiască în condiții așa de mizere. Primele filme indiene pe care le-am văzut m-au dus cu gândul direct la țigani. Doar acolo am văzut o sărăcie neputincioasă care să rivalizeze cu cea prezentă în lumea țigănească.

Apoi m-am întâlnit cu ei în oraș, în partea veche, acolo unde locuiau în locul celor nevoiți să fugă de urgia comunistă. Treceam destul de des printre casele ocupate de țiganii, cu inima în gât, deoarece dincolo se afla un cinematograf unde eu consumam filme pe pâine. Priveliștea era dezolantă. Pe balcoane atârnau plăpumi zoiase, geamurile erau sparte și înlocuite cu cartoane iar pereții arătau ca după bombardament. Dacă nu erau acoperiți cu un strat gros de mizerie, erau crăpați, în timp ce țiganii, indiferent de sex sau vârstă, zăceau cît era ziulica de lungă în fața intrărilor, certându-se sau vorbind în contradictoriu, de la foarte tare în sus.

Îi mai vedeam de fiecare dată la diferitele evenimente mai importante, de la sărbătorile de iarnă, spectacole, până la partidele de fotbal, unde vindeau orice, de la bomboane agricole, floricele, gogoși, vată pe băț, inele contrafăcute, tigăi, oale, până la bilete de intrare. Nu am să uit niciodată cum își preparau ei masa. Chiar pe trotuarul din centrul vechi, într-o tigaie vai de mama ei, își prăjeau cartofii, direct pe asfalt, focul fiind întreținut din niște bucăți de parchet provenite din casele pe care le locuiau, în ceea ce a fost până la venirea comuniștilor mândria orașului. Peste ani, la facultate, ni s-a spus că noii stăpâni ai României de după 1945 au aplicat în toate orașele aceeași rețetă. În casele locuite de protipendada interbelică au fost cazați țiganii, pentru ca oamenii să disprețuiască tot ceea ce a aparținut așa-zisei clase exploatatoare.

Toate aceste amintiri m-au făcut să consider că e un ghinion să te naști țigan, pentru că uite ce soartă ai. Trăiești într-o sărăcie lucie, nu ai parte de educație și nici nu te bucuri de admirația sau măcar de simpatia celorlalți. Anii au trecut, comunismul a căzut, unii țigani s-au îmbogățit și-și etalează nonșalant bogăția, așa cum făceau mai ieri cu sărăcia. Cu toate acestea imaginea lor a rămas aceeași, rareori auzi cuvinte de laudă la adresa lor, deoarece, în mare, comportamentul lor a rămas neschimbat. Greșim noi, greșesc ei? Nu știu. Cert este că de fiecare dată când îi văd eu mă gândesc la India.

Anunțuri

Un gând despre “Țiganii

  1. Multumim de obiectivitate si de lipsa de falsa propaganda antirasista. Cand lucrurile sunt intr-un fel este inutil sa le facem sa para mai dulci sau mai amare.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s